a:1:{i:0;s:5:"Video";} Andreea Mitu nu a putut vorbi la conferinţă din cauza lacrimilor: "Evoluţia mea a dus la acest rezultat"
08.02.2016, 09:18Andreea Mitu nu a putut vorbi la conferinţa de presă de după înfrângerea din meciul cu Cehia (2-3) din cauza lacrimilor, ea considerând că evoluţia sa a dus la eşecul echipei naţionale a României în Fed Cup.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Întrebată ce o necăjeşte mai tare, rezultatul sau evoluţia sa din partida de dublu, Mitu, vizibil emoţionată, a răspuns: "Evoluţia mea a dus la rezultatul acesta, deci se leagă. Emoţiile sunt prea mari. Nu prea pot să vorbesc acum... poate când mă liniştesc o să pot vorbi".
VIDEO REACȚIA ANDREEI MITU
Prezentă la conferinţa de presă, căpitanul Alina Tecşor a intervenit şi a afirmat că vina înfrângerii din întâlnirea cu actuala campioană mondială nu aparţine cuplului Andreea Mitu/Raluca Olaru. "Fetele sunt triste pentru că ele consideră că această înfrângere li se datorează, dar nu este deloc aşa. Este ceea ce a putut echipa României azi, nu e nicio problemă. Nu se pune problema să dezamăgească pe cineva. Poate nu au evoluat ele la valoarea lor, asta cu siguranţă, se putea mai bine", a adăugat Tecşor.
Raluca Olaru a declarat că şi-a dorit foarte mult să câştige pentru România, dar adversarele au fost prea puternice. "Eu de când am fost convocată am simţit că se va ajunge la 2-2 şi trebuie să fiu pregătită. Mi-am dorit foarte mult să joc bine, să câştig, din păcate adversarele au fost prea puternice pentru noi", a spus Olaru.
Echipa de tenis a Cehiei, deţinătoarea trofeului, a învins România cu scorul de 3-2, duminică, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup, după ce perechea Karolina Pliskova/Barbora Strycova s-a impus cu 6-2, 6-3 în faţa cuplului Andreea Mitu/Raluca Olaru.
În primele două meciuri de simplu de sâmbătă, Simona Halep a fost învinsă de Karolina Pliskova cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, iar Monica Niculescu a dispus de Petra Kvitova cu 6-3, 6-4. Duminică, Halep a întrecut-o pe Kvitova cu 6-4, 3-6, 6-3, iar Pliskova a dispus cu 6-2, 4-6, 6-3 de Niculescu. În decisiv, perechea Karolina Pliskova/Barbora Strycova s-a impus cu 6-2, 6-3 în faţa cuplului Andreea Mitu/Raluca Olaru.
Cehia, deţinătoarea trofeului, are patru titluri în ultimii cinci ani în Fed Cup.
Echipa Cehiei s-a calificat în semifinale, unde va înfrunta Elveţia (3-2 cu Germania), în timp ce România va disputa în perioada 16-17 aprilie un meci de menţinere în Grupa Mondială, cu una dintre echipele care au câştigat în primul tur din Grupa Mondială II: Spania (4-0 cu Serbia), SUA sau Polonia (2-0), Canada sau Belarus (1-1), Australia sau Slovacia (2-2).
România, care îşi va afla adversara pe 9 februarie, când e programată tragerea la sorţi, a pierdut primul său meci în Fed Cup, după o serie de şapte victorii consecutive. Ultimul eşec datează din 2013.
Etichete: romania , cehia , fed cup , andreea mitu , andreea mitu plange
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...