Victorie importantă pentru Ana Bogdan, la Shenzhen! A trecut lejer de Camila Giorgi
01.01.2018, 21:20UPDATE: Ana Bogdan s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, după ce a dispus cu 6-4, 6-2 de Camila Giorgi (Italia).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ana Bogdan (25 ani, 105 WTA) s-a impus după o oră şi 20 de minute în faşa unei adversare mai bine clasate (25 ani, 80 WTA).
Românca, aflată în continuare în căutarea accederii în top 100, a fost condusă cu 2-1 în primul set, dar apoi a reuşit patru ghemuri la rând (5-2), câştigând setul cu 6-4. Giorgi a luat primul ghem în setul secund, dar Ana Bogdan a reuşit trei consecutive (3-1), la 4-2 a reuşit un nou break şi a încheiat setul cu 6-2, profitând şi de cele nu mai puţin de 9 duble greşeli ale italiencei.
Giorgi câştigase singura lor confruntare de până acum, în 2017, chiar în primul tur la Shenzhen, cu 1-6, 7-6 (5), 6-3.
Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 7.238 dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe câştigătoarea dintre letona Jelena Ostapenko, a doua favorită, şi Kristyna Pliskova (Cehia).
Alte două românce sunt calificate în optimi, Simona Halep, numărul unu mondial şi principala favorită, care o va înfrunta pe chinezoaica Ying-Ying Duan, Irina Begu, cap de serie numărul patru, care o va avea ca adversară pe rusoaica Ekaterina Alexandrova. Monica Niculescu şi Mihaela Buzărnescu au pierdut în primul tur.
Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea sunt româncele care vor juca marţi, ÎN DIRECT la Digi Sport, pe tablourile de simplu de la Shenzhen şi Brisbane.
Organizatorii celor două turnee WTA au anunţat programul celei de-a treia zile de competiţie.
Ana Bogdan (105 WTA) va juca primul meci de pe terenul 1 la Shenzhen, contra italiencei Camila Giorgi, a 79-a jucătoare a lumii, în direct la Digi Sport 2 de la ora 5.00.
Sorana Cîrstea (37 WTA) va evolua în optimile de finală de la Brisbane contra letonei Anastasija Sevastova (16 WTA), cap de serie numărul 7 al turneului din Australia. Partida va avea loc după ora 6.30, în direct la Digi Sport 2.
Tot marţi, la Shenzhen, are loc şi sfertul de finală 100 românesc de la dublu, dintre perechile Simona Halep/Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu/Irina Bara. Partida este prima de pe terenul 2 şi va începe la ora 5.00, în direct la Digi Sport 1.
În al treilea meci de pe terenul 1, după ora 8.00, Raluca Olaru şi ucraineanca Olga Savchuk vor întâlni cuplul Nicole Gibbs/Carol Zhao (SUA/Canada), în primul tur al probei de dublu. Partida va fi în direct la Digi Sport 2.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Programul meciurilor transmise marți de Digi Sport 1
Programul meciurilor transmise marți de Digi Sport 2
Etichete: sorana cirstea , tenis digi sport , ana bogdan , tenis shenzhen digi sport , tenis brisbane digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...