"Am 32 de ani, nu mai sunt atât de tânără...". Simona Halep, interviu sincer, înaintea turneului de la Madrid
articol scris de Digi Sport16.04.2024, 10:25
Simona Halep (32 de ani) a început săptămâna pe locul 1146 în clasamentul WTA și este așteptată la Madrid, în perioada 23 aprilie - 5 mai.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jucătoarea din România a acordat un interviu în presa americană în care a vorbit foarte sincer despre perioada dificilă în care a fost suspendată, dar a recunoscut că revenirea după o pauză de un an și nouă luni este extrem de dificilă.
Simona Halep a acordat un interviu în care a dezvăluit cât de mari emoții a avut în turneul de la Miami, primul după ce TAS i-a redus suspendarea
Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj la Sport Resolutions, dar și-a salvat cariera la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, unde a reușit să obțină reducerea pedepsei la nouă luni. Primul turneu după pauză de un an și nouă luni a fost cel de la Miami, unde a pierdut în primul tur duelul cu Paula Badosa (26 de ani).
Jucătoarea din România a acordat un interviu în care a vorbit despre acest prim meci și a vorbit despre cât de dificil a fost primul contact cu un turneu și cu fanii.
”Am fost foarte emoționată când am revenit pe teren. Nu știam, nu eram sigură cum voi fi primită, pe teren și în afara lui. Nu știam la ce să mă aștept la Miami. (…) Când am ajuns, dragostea pe care am primit-o din partea oamenilor care lucrează la turneu, securitatea, toată lumea din jurul meu, totul m-a ajutat să uit.
M-am simțit de parcă n-aș fi lipsit niciodată! Grozav, o energie grozavă, am fost foarte fericită, o experiență foarte frumoasă pentru mine, mai mult decât mă așteptam”, a declarat Simona Halep într-un interviu acordat Associated Press, citată de site-ul tennisworldusa.org.
- Citește și: Ion Țiriac, mesaj categoric pentru Simona Halep. ”A fost accidentată la cap şi cineva s-a jucat cu ea”
Simona Halep s-a retras de la la turneul WTA 125 Oireas și este așteptată la Madrid
Simona Halep a primit un wild-card la turneul WTA 125 Oireas, dar a fost nevoită să renunțe din cauza unei accidentări. De altfel și jucătoarea a recunoscut că revenirea este foarte dificilă. Și nu este vorba doar de emoții, ci și de efortul fizic, care îl cere participarea la competițiile oficiale.
”Toate acestea m-au făcut să simt că vreau să revin la forma mea maximă și să văd cât de bine mai pot să joc. A fost o perioadă grea. A fost greu de controlat, dar acum este o altă poveste. Simt ușurare, simt libertate. Deci da, m-am întors la muncă. Am 32 de ani, nu mai sunt atât de tânără...
- Citește și: Simona Halep i-a surprins pe americani! A fost întrebată dacă mai ia suplimente, după ce a fost suspendată
Nu a fost ușor prin ce am trecut și nu pot să uit. Există o povară care probabil va rămâne mai mult timp, și nu pot să uit, într-o noapte, ce s-a întâmplat. Deci trebuie să o gestionez mai bine. Trebuie să-mi controlez emoțiile. Deci sunt multe lucruri care nu sunt ușoare. Dar sper că bucuria mă va ajuta”, a mai afirmat fosta câștigătoare de la Roland Garros și Wimbledon.
Simona Halep a primit un wild-card la turneul de la Madrid, iar antrenorul Carlos Martinez a declarat într-un interviu acordat Digi Sport că jucătoarea așteaptă cu mare încredere participarea la această competiție.
Etichete: simona halep , simona halep clasament wta , simona halep madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...