Altă retragere de marcă! Victoria Azarenka merge la JO, dar nu în 2021, ci în 2024: "Sunt nerăbdătoare"
articol scris de Digi Sport15.07.2021, 20:18
Belarusa Victoria Azarenka este alt nume important al tenisului care a renunţat să participe la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Victoria Azarenka nu merge la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Campioană olimpică la dublu mixt la Londra în 2012, Victoria Azarenka a anunţat pe reţelele de socializare că nu va fi prezentă la Jocurile din capitala Japoniei, programate între 23 iulie şi 8 august.
Fostul lider mondial a invocat "dificultăţile cu care ne confruntăm din cauza pandemiei".
"Sunt nerăbdătoare să reprezint Belarusul la JO 2024 de la Paris", a adăugat sportiva de 31 de ani, aflată acum pe locul 14 în clasamentul WTA.
Azarenka a obţinut medalia de bronz în proba de simplu la JO 2012 de la Londra. Belarusa are două turnee de Grand Slam câştigate, impunându-se la Openul Australiei în 2012 şi 2013.
Azarenka a anunțat că Jocurile Olimpice la scurt timp după ce Angelique Kerber a făcut același anunț
Azarenka a făcut acest anunţ la câteva ore după ce un alt fost lider mondial al tenisului feminin, germanca Angelique Kerber, a declarat forfait pentru JO 2020.
Pe lista jucătorilor ce au renunţat să participe la competiţia din capitala Japoniei sunt şi alte nume prestigioase, ca Roger Federer, Rafael Nadal, Dominic Thiem, Nick Kyrgios, Serena Williams sau Simona Halep.
Agerpres
Etichete: victoria azarenka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...