Alize Cornet, după succesul contra Simonei: "Am fost de neînvins. Am avut controlul pe durata meciului"
03.05.2015, 19:25Alize Cornet, locul 28 WTA, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Simona Halep, locul 2 WTA şi finalista de anul trecut de la Madrid, că este mândră după acest succes, informează L'Equipe.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Simt o mândrie după acest meci. Este emoţionant să învingi jucătoare de acest gen. Am făcut un meci mare în care am deţinut controlul până la final şi nu m-am panicat.
Nu ştiu de când Halep nu a mai pierdut în primul tur, dar este una dintre cele mai constante jucătoare alături de Serena Williams. Nu mă aşteptam să joc atât de bine. Am fost aproape de neînvins astăzi", a spus Cornet.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Halep şi Cornet au mai fost adversare până în prezent de trei ori, jucătoarea franceză impunându-se de două ori.
Cele două sportive s-au întâlnit la Monterrey, în 2011, în primul tur, când a învins Cornet, scor 7-5, 6-1, în 2013 la Sofia în grupe, când Halep s-a impus cu 6-4, 6-4, şi în 2014 în runda inaugurală la Dubai, când românca a abandonat la scorul de 6-1, 1-1.
Etichete: simona halep , alize cornet , halep madrid , halep cornet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...