Alexander Zverev - Novak Djokovic, prima semifinală de la Turneul Campionilor
articol scris de Digi Sport18.11.2021, 17:34
Germanul Alexander Zverev (locul 3 ATP) s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor de la Torino, după ce l-a învins pe polonezul Hubert Hurkacz (9 ATP), scor 6-2, 6-4, în Grupa Roșie.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Zverev a câștigat Turneul Campionilor în 2018
Meciul a durat doar o oră. Zverev a reușit zece ași și nu i-a oferit nicio șansă de break adversarului.
Hurkacz a comis 20 de erori neforțate, spre deosebire de cele opt ale adversarului. Raportul loviturilor câștigătoare a fost 22-20 pentru Zverev.
Alexander Zverev și-a asigurat locul doi în Grupa Roșie și va juca în semifinalele Turneului Campionilor împotriva liderului mondial ATP, sârbul Novak Djokovic, care a câștigat deja Grupa Verde, înaintea ultimului meci.
Zverev (24 de ani) a câștigat Turneul Campionilor în 2018, când l-a învins în finală chiar pe Djokovic.
Djokovic și Zverev se vor înfrunta pentru a 13-a oară în circuit. Sârbul conduce, 8-4, iar în acest an a câștigat trei dintre cele patru meciuri (ultima dată în semifinale la US Open).
Cealaltă semifinală de la Turneul Campionilor va fi stabilită vineri, în urma meciului Andrey Rublev (Rusia, 5 ATP) – Casper Ruud (Norvegia, 8 ATP). Câștigătorul acestei partide îl va înfrunta pe rusul Daniil Medvedev (2 ATP) în penultimul act la Torino.
Etichete: atp , novak djokovic , semifinale , turneul campionilor , alexander zverev , hubert kurkacz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...