”A venit momentul să spun!”. Simona Halep a dezvăluit cum a fost pedepsită de FRT, după ce n-a jucat la Fed Cup
articol scris de Digi Sport15.11.2020, 10:23
Simona Halep (29 de ani, locul 2 WTA) a avut parte de un drum foarte lung și anevoios până a ajuns să fie cea mai bună din lume. Din păcate, sportiva noastră nu a avut parte de susținere totală din partea Federației Române de Tenis.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Campioana nostră a trecut și prin momente la care nu se aștepta și care au marcat-o.
Simona Halep a câștigat, în vara anului trecut, al doilea titlu de Grand Slam din carieră, la Wimbledon, după finala cu Serena Williams, tranșată în mai puțin de o oră, scor 6-2, 6-2.
”Am avut şi momente mai puţin bune şi o să menţionez pentru prima dată în viaţa mea. În 2011, când am jucat turul trei pentru prima dată la un Grand Slam, în Australia, trebuia să vin în februarie acasă şi să joc în Fed Cup.
Am făcut ruptură la abdomen şi am anunţat că nu o să pot participa. Atunci mi s-a comunicat că nu mai am voie să mă antrenez la Centrul Naţional de Tenis”, a dezvăluit Simona Halep, prezentă într-o emisiune realizată de Andi Moisescu, pe canalul său de Youtube.
Simona Halep: ”Am jucat pentru România și cu glezna ruptă și cu spatele blocat!”
Simona Halep a și explicat de ce abia acum a decis să facă publice aceste neplăceri.
”Au fost momente foarte grele, pe care eu le-am ţinut oarecum în mine, dar a venit momentul să le şi spun. Pentru că acum zâmbesc, nu mă mai afectează.
De la federaţie nu am luat niciun ban că am jucat în Fed Cup, educaţia mea şi spiritul meu de sportiv a fost ca eu să joc pentru România fără nimic.
Şi am jucat din tot sufletul de fiecare dată. Am jucat şi cu glezna ruptă şi cu spatele blocat", a mai spus Halep.
Etichete: simona halep , simona halep turnee wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...