Galerie Foto A încercat Wozniacki să trişeze? Ce s-a întâmplat în decisiv şi ce spune regulamentul
29.01.2018, 11:23Simona Halep a fost foarte aproape de a cuceri primul titlul de Grand Slam din carieră, însă a pierdut finala de la Australian Open, în faţa Carolinei Wozniacki, scor 6-7, 6-3, 4-6. În setul decisiv, sportiva noastră conducea cu 4-3 şi urma la serviciu. Daneza a cerut time-out medical, acuzând dureri la genunchiul stâng şi la coapsă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Galerie Foto
Regulamentul prevede că un jucător are dreptul la o pauză medicală de 3 minute în momentul în care întâmpină probleme. Arbitrul de scaun, sârboaica Marijana Veljovic, a fost de acord cu cerinţa danezei şi a chemat medicii pe teren. Wozniacki ar fi ales să ceară time-out medical, pentru a "fenta" paragraful conform căruia ”nu se va acorda timp suplimentar unui jucător pentru a-și recupera condiția fizică”, scrie Libertatea.
Doctorii au venit pe teren pentru, iar Wozniacki a împins time-out-ul medical la limită. Astfel, de la ultimul punct al game-ului de 4-3 şi până la reluarea jocului au trecut 5 minute şi 27 de secunde.
”Cronometrarea celor trei minute acordate pentru îngrijiri medicale începe după evaluarea problemelor medicale, care durează un minut, un minut și ceva. Nu se acordă îngrijiri medicale pentru crampe decât în pauzele pentru schimbarea terenurilor”, a explicat pentru Libertatea un arbitru profesionist de tenis.
Pauza prelungită a fost clar un avantaj pentru Wozniacki. În cele 5 minute în care i-a fost aplicată o bandă kinesiologică la genunchi și i s-a masat coapsa, Wozniacki a stat pe bancă, s-a hidratat și și-a reîmprospătat forțele, folosindu-se și de prosopul cu gheață. Revenită pe teren, daneza a câştigat 3 game-uri la rând şi a reuşit să se impună, după un meci istovitor, care a durat două ore şi 49 de minute.
Etichete: simona halep , caroline wozniacki , australian open , wozniacki a trisat , accidentare wozniacki
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...