"A fost ca o luptă între femei!" Bărbatul de la care ar fi pornit rivalitatea Maria Sharapova - Serena Williams
articol scris de Digi Sport16.05.2023, 12:46
Ajunsă la vârsta de 36 de ani, Maria Sharapova i-a surprins recent pe jurnaliștii străini printr-o schimbare de look, care a făcut-o "de nerecunoscut".
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Maria Sharapova și rivalitatea cu Serena Williams
Galerie Foto
La mai bine de 3 ani de la retragerea din circuit, rusoaica desemnată în multiple rânduri cea mai frumoasă sportivă din lume se împarte între viața de familie și afaceri.
Într-un interviu exclusiv acordat celor de la Sportskeeda, Rick Macci, care le-a pregătit atât pe Serena Williams, cât și pe Maria Sharapova, a vorbit despre rivalitatea dintre cele două.
"Maria Sharapova vorbește despre rivalitatea ei cu Serena, dar rivalitatea trebuie să fie o chestiune cu dus-întors, dar eu știu că Serena conduce cu 20-2 la directe. Maria, când avea 11 ani și a venit la mine, împreună cu Yuri, o știa pe Serena.
Am vorbit mult despre asta, asta a fost mereu ținta ei (n.r. să o depășească pe Serena Williams). Dar, până la urmă, a fost o rivalitate doar pentru că a fost mai mult ca o luptă între femei. Cine știe, poate că ele nu s-au plăcut din alte motive", a declarat Rick Macci, pentru sursa citată.
De unde ar fi plecat "disputa" dintre Maria Sharapova și Serena Williams? Jurnaliștii de la sportsmanor.com scriu că un bărbat ar fi fost la mijloc: Grigor Dimitrov.
Jucătorul bulgar a avut relații cu ambele staruri ale tenisului feminin. Serena Williams și Grigor Dimitrov s-au întâlnit în 2012, însă nu s-au afișat niciodată în public.
Un an mai târziu, la turneul de la Madrid din 2013, Maria Sharapova și Grigor Dimitrov au apărut pentru prima dată împreună.
Ulterior, înainte de Wimbledon 2013, Serena Williams nu a ezitat să o atace pe rivala ei rusă, deși nu i-a pronunțat numele.
"Sunt oameni care trăiesc, respiră și se îmbracă tenis. Serios, acum, mai faceți și altceva. Începe toate interviurile cu 'Sunt așa fericită', 'Sunt așa norocoasă', dar este atât de plictisitor. Nu va fi invitată niciodată la petrecerile mișto. Și dacă vrea să fie cu 'băiatul cu inimă neagră' (n.r. Dimitrov), n-are decât.", spunea, atunci, Serena Williams, cu referire clară la Maria Sharapova.
Galerie Foto
Maria Sharapova, schimbare de look. New York Post: "E de nerecunoscut!"
Maria Sharapova s-a retras din tenis pe 26 februarie 2020.
Rusoaica a împlinit 36 de ani în luna aprilie, iar jurnaliștii de la New York Post au remarcat o schimbare radicală de look la fosta sportivă.
MaSha, care și-a obișnuit fanii să se vopsească blondă, a optat pentru o schimbare și este acum șatenă. (FOTO, în galeria de mai sus).
"Maria Sharapova este de nerecunoscut în ultimele imagini de pe Instagram. Fanii sunt încântați de noul look.", scrie sursa citată.
Fanii au felicitat-o pe Maria Sharapova pentru alegerea făcută. "Ador noua culoare a părului tău, Maria!", "WOW! Foarte frumoasă!" sau "Îmi place părul tău închis la culoare!" sunt doar câteva dintre comentariile primite de MaSha pe pagina de Instagram.
CV Maria Sharapova
Galerie Foto
- Nume: Maria Yuryevna Sharapova
- Avere: 196 de milioane $ (anul 2023)
- Vârsta: 34 de ani (născută pe 19 aprilie 1987)
- Rezidență: Los Angeles, California, SUA
- Stare civilă: necăsătorită (logodită cu Alexander Gilkes)
- Surse de venit: câștiguri din tenis, publicitate, idei de afaceri, investiții
- Câștig total din tenis: 38,777,962 $
- Contracte de publicitate: Nike, Tiffany, Motorola, Tag Heuer, Land Rover și Porsche
- Câștiguri din publicitate: 250 de milioane $
Maria Sharapova, 5 titluri de Grand Slam
Maria Sharapova a spus adio tenisului la începutul anului 2020, din cauza multiplelor accidentări. Fostul lider mondial are în palmares 5 titluri de Grand Slam. Primul a fost Wimbledonul, pe care l-a obținut în 2004, pe când avea doar 17 ani, după ce a bătut-o pe Serena Williams în finală.
Maria Sharapova a început tenisul la 6 ani, când s-a mutat din Rusia în SUA, alături de tatăl ei. Mama sa nu a putut merge și ea timp de doi ani, din cauza problemelor cu viza. La acea vârstă, cea care i-a văzut potențialul a fost Martina Navratilova, care i-a recomandat să se antreneze în Statele Unite.
La 14 ani a jucat pentru prima dată la Indian Wells. A câștigat Wimbledon în 2004, când avea 17 ani, US Open în 2006, Australian Open în 2008 și Roland Garros în 2012 și 2014, ultimul dintre acestea chiar într-o finală cu Simona Halep.
În total, Sharapova a câștigat 36 de turnee WTA în proba de simplu, o medalie olimpică de argint în 2012 și Fed Cup, alături de naționala Rusiei, în 2008.
Sharapova a ajuns pentru prima dată lider WTA în august 2005, acolo unde a rămas timp de 21 de săptămâni.
Etichete: serena williams , maria sharapova , grigor dimitrov , rick macci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...