A fost anunţat primul meci al Simonei Halep în 2021
articol scris de Digi Sport26.01.2021, 09:51
Simona Halep, locul 2 WTA, va disputa primul ei meci din 2021 împotriva liderului WTA, australianca Ashleigh Barty.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep - Ashleigh Barty, la Adelaide. Primul meci pentru Simo în 2021
Partida va avea loc, vineri, în cadrul turneului demonstrativ de la Adelaide, informează news.ro.
Programul meciurilor din turneul demosntrativ este următorul:
De la ora locală 13.00 (04.30, ora României)
- Novak Djokovic (Serbia), locul I ATP - Jannik Sinner (Italia), locul 36 ATP;
- Naomi Osaka (Japonia), locul 3 WTA - Serena Williams (SUA), locul 11 WTA;
De la ora locală 19.00 (10.30, ora României)
- Rafael Nadal (Spania), locul 2 ATP - Dominic Thiem (Austria), locul 3 ATP;
- Ashleigh Barty, locul I WTA - Simona Halep, locul 2 WTA.
Fiecare jucător/jucătoare dispută doar un meci, cu supertie-break în caz de egalitate de seturi.
Şi Irina Begu va juca la turneul demonstrativ de la Adelaide
Irina Begu, locul 79 WTA, care a însoţit-o pe Simona Halep la Adelaide ca parteneră de antrenament, va juca şi ea în cadrul acestei competiţii, împotriva americancei Venus Williams, locul 80 WTA. Ele vor disputa un meci de un set, la finalul sesiunii de zi.
Partidele au loc cu spectatori în tribune, respecându-se regulile de distanţare puse în aplicare din cauza pandemiei de coronavirus.
După acest turneu, jucătorii şi jucătoarele vor pleca la Melbourne, unde vor participa la turneele dinaintea Australian Open.
Etichete: simona halep , adelaide , ashleigh barty
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...