Galerie Foto A câştigat Roland Garros, visa să ajungă ca Halep, dar s-a lăsat de tenis. Cu ce se ocupă acum Ioana Ducu
01.10.2018, 13:42Una dintre marile speranţe ale tenisului românesc, Ioana Ducu, a luat o decizie radicală din punct de vedere profesional. În ziua în care Simona Halep a jucat prima finală de Grand Slam din carieră, cea din 2014, la Roland Garros, pierdută în faţa Mariei Sharapova, Ioana triumfa, alături de Loredana Roşca, la turneul de junioare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ajunsă la vârsta de 22 de ani, după o lungă perioadă în care s-a luptat cu multe accidentări, Ioana s-a reprofilat. Aceasta este acum studentă în anul doi la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.
Aceasta a fost admisă pe poziţia a 16-a la locurile cu taxă, cu nota 9,01 la BAC şi 7,60 la examenul de admitere. Ioana Ducu este deja licenţiată după ce a trecut examenul de licenţă la Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială. Coform sport.ro, Ioana se va specializa în anul II, pentru a devenit medic generalist de ortopedie - traumatologie, chirurgie ortopedică sau radiologie şi imagistică medicală.
Galerie Foto
Ce spunea Ioana Ducu în 2014, anul succesului de la turneul de la Roland Garros
Ioana Ducu a început tenisul la 9 ani după o întâmplare amuzantă: "Părinții mei practicau de plăcere acest sport, iar eu trebuia să le adun mingile de fiecare dată. Până când m-am enervat, am luat racheta în mână decisă să jos și eu. De atunci am început să practic tenisul care este un sport foarte greu, sunt multe ore de antrenament, sunt mult timp plecată de acasă, dar satisfacțiile sunt pe măsură."
Ioana mai spunea în 2014 că Simona Halep este idolul ei.
"Simona Halep este sportiva mea favorită. O urmăresc de fiecare dată când am ocazia și încerc să fur cât mai multe de la ea. Îmi place tehnica ei, ne asemănăm din multe puncte de vedere. Sper ca la un moment dat să pot să ajung și eu la performanțele ei. E nevoie de multă muncă, eu din următoarele luni voi trece la senioare unde sper că voi reuși să ajung cât mai departe", a mai spus Ioana.
Etichete: simona halep , roland garros , ioana ducu , loredana rosca , ioana ducu facultate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...