A anunțat colaborarea cu Mouratoglou și a fost avertizat: ”Ai grijă ce substanțe iei!”
articol scris de Digi Sport23.02.2024, 08:21
Patrick Mouratoglou (53 de ani) a semnat și revine în tenis, după ce a reluat colaborarea cu Holger Rune (20 de ani, 7 ATP).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Holger Rune, avertizat în comentarii! Replica danezului
În urmă cu două săptămâni, Patrick Mouratoglou a fost audiat la TAS în procesul Simonei Halep, care a făcut apel pentru a scăpa de suspendarea primită în urma depistării cu Roxadustat. Acesta a recunoscut că el a fost cel care i-a recomandat Simonei Halep suplimentul cu colagen, care ar fi fost contaminat cu substanța interzisă.
În urmă cu două zile, Holger Rune a anunțat faptul că va reîncepe colaborarea cu Patrick Mouratoglou, printr-o postare pe Twitter.
”Hello, Patrick Mouratoglou. Abia aștept să obțin noi victorii împreună cu echipa ta”, scria danezul.
În comentarii, un utilizator nu s-a abținut și i-a dat o replică tenismenului danez: ”Ai grijă ce substanțe iei!”.
Holger Rune a observat comentariul respectiv și a răspuns: ”Fără griji. Mama mea a avut întotdeauna controlul asupra acestui lucru și va continua să aibă grijă".
Patrick Mouratoglou l-a mai pregătit pe danez timp de aproape un an, din noiembrie 2022 până în septembrie 2023. După US Open, Holger Rune decidea să renunțe la Patrick Mouratoglou pentru a începe o colaborare cu Boris Becker, care a fost, însă, una de scurtă durată.
Sub comanda lui Mouratoglou, Rune a cucerit Open-ul de la Stockholm, în 2022. Mai târziu, l-a înivns pe Djokovic în marea finală de la Paris și a câștigat primul trofeu Masters din carieră.
Cât au costat hainele purtate de Simona Halep la TAS! Cătălin Botezatu: ”Ipocrizia merge mult prea departe”
Galerie Foto
Suspendată patru ani de către Agenția Națională de Integritate a Tenisului (ITIA), Halep s-a prezentat în intervalul 7-9 februarie la TAS pentru a explica ce s-a întâmplat de fapt și cum a ajuns acea substanță interzisă, Roxadustat, în organismul ei.
De asemenea, mai multe persoane din anturajul său, printre care și fostul ei antrenor Patrick Mouratoglou, au fost audiate.
Un detaliu care nu a fost trecut trecut cu vederea a fost ținuta cu care Simona Halep s-a prezentat la Lausanne.
Fostul lider mondial a purtat un pulover de 2.500 de euro și o geacă în valoare de aproape 4.000 de euro, motiv pentru care a primit unele critici, dar Cătălin Botezatu i-a luat apărarea.
”Eu cred că ipocrizia românilor merge mult prea departe și faptul că noi comentăm cum s-a îmbrăcat un titan și un nume, cu care trebuie să ne mândrim, ca cel al Simonei Halep, este prea mult. În cazul Simonei Halep, pot spune că nu a epatat, că nu s-a dus îmbrăcată cu nu știu ce brand-uri extrem de scumpe.
În plus, e normal ca la banii ei să poarte haine și de 10.000 de euro. Pentru că sunt banii ei, ca să câștige bani și-a rupt mâinile și picioarele! I-a muncit, pur și simplu, nu i-a furat, ca alții. Îm concluzie, este o ținută corectă, dar și atitudinea ei este una corectă.
Ar trebui ca noi, românii, să îi ținem pumnii și să ne rugăm să i se facă dreptate. Sunt convins că, dacă i se va face dreptate, rezultatele Simonei Halep vor fi unele extraordinare”, a spus Botezatu, potrivit playtech.ro.
Etichete: simona halep , patrick mouratoglou , holger rune , substanțe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...