Video Primele declaraţii ale fetelor de aur de la tenis de masă: "Încă nu ne poate bate nimeni, suntem cele mai bune!"
08.09.2019, 18:15Naţionala feminină de tenis de masă a României rămâne regina Europei după ce a cucerit un nou titlu continental. Fetele de aur, Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu şi Irina Ciobanu au fost redutabile în finala de la Nantes, pe care au câştigat-o cu 3-0 în faţa Portugaliei.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Vezi aici bucuria campioanelor europene la tenis de masă:
"Noi suntem chinezoaicele României"
Bernadette Szocs a învins-o în primul meci pe Jieni Shao cu scorul de 3-2 (11-7, 8-11, 6-11, 11-7, 11-6), după ce a revenit de la 1-2 la seturi.
"A fost o presiune pe mine, dar m-a motivat şi m-a făcut să lupt de la primul punct la ultimul. Sunt mândră de mine că am început bine meciul din finală. Strig, mă gândesc la ce am de făcut la următorul punct, e o jucătoare greu de bătut, am câştigat, am pierdut, dar de data asta am fost motivată şi pregătită fizic şi psihic.
Poate e 3-0, dar nu e chiar aşa. Au fost nişte meciuri grele, trebuia să luptăm la fiecare punct, au valoare, sunt agresive, sunt şi chinezoaice. Noi suntem chinezoaicele României. Pe moment nu ştiu ce cadou îmi fac, dar acum îmi doresc să-mi revin, pentru că a fost un concurs foarte greu," a declarat după triumf Bernadette Szocs.
Daniela Dodean Monteiro a continuat cu brio şi a învins-o pe cea mai valoroasă jucătoare a echipei portugheze, Yu Fu, medaliată cu aur la Jocurile Europene de la Minsk, anul acesta, şi vicecampioană europeană în 2016, scor 3-2 (7-11, 11-8, 11-9, 6-11, 11-3).
"Le-am citit de mult, de mult şi bine. Cu două jucătoare am jucat şi în Luxemburg şi am jucat şi la Alicante cu ele. Ştiam ce joacă şi aveam pregătită toată ideea de joc. Meciul de azi şi meciul de ieri au fost cele mai grele," a fost reacţia Danielei Dodean Monteiro.
Naţionala României şi-a păstrat titlul din 2017
În ultimul meci, Elizabeta Samara, campioană europeană la individual în 2015, a surclasat-o pe Leila Oliveira cu scorul de 3-0 (11-9, 11-7, 11-6).
"Meciul cu Oliveira a fost oarecum cel mai greu, pentru că trebuia să câştig, iar mintea mea era la meci şi în afara lui... La cum mă voi bucura. M-am adunat şi am câştigat. Ne bucurăm că încă nu ne bate nimeni din Europa. Eu, Dodean, Szocs, Diaconu şi Ciobanu suntem cele mai bune din Europa, asta mă bucură. Fiecare meci a fost greu, pentru că trebuia să ne păstrăm titlul şi fiecare meci a fost cu presiune oarecum. După 2-0 azi se ştia, dar meciurile lui Berni şi al Danei au fost pe muchie de cuţit," a spus după meci Elizabeta Samara.
Şi antrenorul Viorel Filimon a trăit la intensitate meximă finala de la Nantes.
"Cred că e mai greu în afara mesei de joc. Acest 3-0 pare destul de clar, dar aţi văzut că meciurile au fost disputate. În continuare Europa are posibilitatea de a bate China, doar să credem. Ani de zile am jucat împotriva a 6-7 ţări care au naturalizat 2-3 jucătoare. Finalele jucate au fost cu Germania, cu Olanda, cu Polonia, cu Spania, cu Suedia, care au avut două jucătoare chinezoaice. Am pierdut cinci finale şi acum am câştigat de două ori la rând. Să nu credem că de acum nu putem fi înfrânţi. Prin mobilizare putem câştiga în faţa Chinei," a spus antrenorul federal Viorel Filimon.
România şi-a apărut titlul european de la ediţia trecută şi a ajuns la cinci trofee de campioană europeană la tenis de masă pe echipe, la feminin: a mai triumfat în 1992, 2002, 2005 şi 2017.
Etichete: elisabeta samara , bernadette szocs , viorel filimon , daniela dodean monteiro , europene tenis de masa 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...