Video Weekend de vis pentru sportul românesc! CSM București, Halep și Tecău, succese răsunătoare
09.05.2016, 00:46Succesul pe care CSM București l-a înregistrat în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin, după un ultim act superb cu Gyor, a completat minunat un weekend de vis pentru sportul românesc.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Veștile foarte bune au venit prima dată dinspre Madrid, acolo unde Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis a României în acest moment, a câștigat sâmbătă, 7 mai, primul ei turneu din 2016. Grație acestui succes, Halep va reveni, începând de luni, 9 mai, pe locul 5 WTA.
Simona Halep (24 de ani) a început anul 2016 pe poziția a treia, dar numeroasele probleme de sănătate și faptul că a intrat destul de greu în ritm au făcut-o să cadă treptat și să ajungă până pe a 7-a. Cu două săptămâni rămase până la Grand Slam-ul de la Roland Garros, sportiva originară din Constanța a cucerit primul său trofeu în 2016 și cel de-al 12-lea din carieră, prin care a egalat-o la acest capitol pe Virginia Ruzici.
"A fost o săptămână specială, un turneu special! Am oameni minunați alături de mine. Multumesc, D. (n.r: Darren Cahill), multumesc, Andrei!", a fost mesajul transmis de Simona, pe contul său de Facebook.
Horia Tecău și Julien Rojer au triumfat la Madrid
Weekend-ul a continuat cu alte două succese de răsunet ale sportului românesc. După Simona Halep, a venit și rândul lui Horia Tecău să triumfe la Madrid, dar în proba de dublu, alături de Jean Julien Rojer.
Tecău şi Rojer, favoriţii numărul trei ai probei, s-au impus în doar 71 de minute în faţa campionilor en titre, Mergea şi Bopanna fiind capi de serie numărul şase.
Cuplul româno-olandez a câştigat toate cele cinci confruntări cu perechea româno-indiană de până acum, primele patru anul trecut, la Roma (optimi), Roland Garros (optimi), Wimbledon (semifinale) şi Turneul Campionilor (finala). Tecău şi Rojer sunt la primul lor titlu împreună anul acesta, dar Horia a mai câştigat un trofeu, la Bucureşti, alături de Florin Mergea.
"Bineînțeles și fiindcă am jucat împotriva unor prieteni și ne cunoaștem atât de bine nu am putut să evoluăm atât de bine cum am vrut.
De fapt cred că toți patru, poate în afară de Bopanna care la serviciu a atins toate liniile existente pe teren" a declarat Tecău la finalul disputei de la Madrid.
VIDEO cu rezumatul finalei de dublu
”Acum 6 luni nu credeam că putem realiza asta!”
Însă, de departe, regina acestui final de săptămână este CSM București, echipă care a câștigat duminică, 8 mai, la Budapesta, Liga Campionilor, după o finală cu Gyor, decisă după loviturile de departajare, scor 4-1, după 22-22 în primele 60 de minute și 25-25 la finalul celor două reprize suplimentare.
”Este nemaipomenit. E cel mai frumos moment pe care l-am trăit vreodată. Am luptat până la final. De câte ori ne uitam la tabelă, scorul era egal și am continuat să jucăm. Apoi au venit loviturile de departajare și am reușit să câștigăm.
A fost un sezon grozav, deși dacă imi spuneai acum 6 luni că voi fi aici, în această postură, nu aș fi crezut și aș fi râs, dar avut două luni grozave și totul este minunat acum”, a declarat Izabelle Gullden, la finalul festivității de premiere.
VIDEO cu rezumatul finalei
VIDEO cu loviturile de departajare
Etichete: csm bucuresti , video csm bucuresti gyor , video tecau dublu madrid , halep victorie madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...