Victoria Beckham, femeia care "mănâncă zilnic același lucru de 25 de ani", a împlinit 49 de ani. Cum arată acum
articol scris de Digi Sport18.04.2023, 12:37
Victoria Beckham, fosta componentă a trupei Spice Girls și soția lui David Beckham, a împlinit, pe 17 aprilie, 49 de ani.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Victoria Beckham a împlinit 49 de ani și se menține într-o formă fizică excelentă
Galerie Foto
Celebra artistă se menține într-o formă de invidiat, lucru demonstrat de câteva imagini postate recent pe rețelele sociale, scrie publicația People.
Victoria Beckham a publicat, pe Instagram, imagini de la sala de forță, unde a mers alături de David Beckham (47 de ani). Într-una dintre fotografii, în spatele artistei se află fostul internațional englez.
"Recuperarea este la fel de importantă precum exercițiile", a scris Victoria Beckham, pe Instagram.
Imaginile au fost postate în weekend, cu o zi înainte ca fosta componentă a trupei Spice Girls să împlinească 49 de ani. Deși are o dietă strictă, Victoria Beckham a făcut o excepție de ziua ei și a mâncat tort.
"La mulți ani celei mai uimitoare soții și mame! O persoană care ne inspiră în fiecare zi! Te iubim și meriți o zi perfectă! La mulți ani!", a postat David Beckham, pe Instagram.
Victoria Beckham mănâncă zilnic același lucru de 25 de ani
Galerie Foto
Victoria Beckham (49 de ani) reușește să se mențină într-o formă de invidiat, iar unul dintre secretele sale este dieta inedită pe care o urmează de 25 de ani încoace.
Soțul celebrei creatoare de modă, David Beckham, a dezvăluit anul trecut că femeia care i-a dăruit 4 copii mănâncă zilnic doar pește la grătar cu legume fierte, un lucru care o ajută să arate mai tânără decât este în realitate.
Fostul mijlocaș de la Real Madrid a recunoscut că este surprins că Victoria Beckham reușește să mănânce același lucru zilnic, de 25 de ani.
”M-am căsătorit cu cineva care mănâncă același lucru de 25 de ani, pește cu legume. Singura dată când a încercat altceva a fost atunci când era însărcinată cu Harper.
A fost una dintre serile mele favorite. Nu îmi mai amintesc despre ce preparat a fost vorba, dar nu a mai încercat de atunci", a declarat David Beckham la podcastul "River Cafe Table 4".
Victoria Beckham a recunoscut că este, foarte probabil, ”un coșmar” pentru restaurante.
”Pentru multe restaurante sunt cel mai rău coșmar. Îmi plac doar legumele la abur, cu puțin oțet balsamic și apoi să le asezonez.
Îmi place ca lucrurile să fie gătite într-un mod foarte simplu. Nu-mi plac uleiurile sau unturile sau sosurile”, a afirmat Victoria Beckham.
Etichete: david beckham , victoria beckham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...