News Alert Victor Becali, eliberat condiționat! Decizia de ultimă oră a Tribunalului Ilfov
24.10.2018, 18:05Victor Becali a fost eliberat condiționat, după ce magistrații au admis cererea acestuia. Momentul se va petrece de îndată ce documentele trimise de Tribunalul Ilfov vor ajunge la închisoarea Jilava.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Acesta scăpase de sentința din Dosarul Transferurilor, dar a fost din nou condamnat, cu opt luni în urmă, după ce, alături de fratele său, i-a dat bani judecătoarei Geanina Terceanu.
Cum a ajuns Victor Becali în închisoare
Fostul agent a primit o pedeapsă de cinci ani şi opt luni de închisoare în dosarul în care a fost condamnat împreună cu fratele său, Ioan, pentru mita de 200.000 de euro dată fostei judecătoare, Geanina Terceanu, pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul transferurilor de jucători.
Tot în respectivul dosar, Cristian Borcea a fost achitat, iar Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani de închisoare.
În noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe Ioan Becali la şapte ani şi patru luni de închisoare, pe Victor Becali la cinci ani şi opt luni, pe Borcea la şapte ani şi zece luni şi pe Terceanu la cinci ani şi şase luni, în dosarul privind mita de 195.000 de euro primită de Terceanu, când era judecător la Tribunalul Bucureşti, pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul transferurilor de fotbalişti. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă.
Pe 3 aprilie 2012, Terceanu a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii trimişi în judecată şi pentru toate infracţiunile de care aceştia au fost acuzaţi. Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunţa această soluţie, magistratul ar fi primit, în intervalul aprilie 2009 - mai 2012, 195.000 de euro, din care 185.000 de euro de la Ioan şi Victor Becali, iar 10.000 de euro de la Cristian Borcea.
Din banii primiţi, Terceanu a folosit 56.000 de euro pentru cumpărarea unei locuinţe.
Pe 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de judecătoare a fost desfiinţată printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, care a dictat pedepse între trei şi opt ani de închisoare, cu executare sau cu suspendare, în cazul inculpaţilor. Ioan Becali a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Victor Becali şi Cristian Borcea, la câte şapte.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ulterior rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi, de Tribunalul Bucureşti.
Tot la Curtea de Apel Bucureşti, în urma rejudecării, toţi inculpaţii au primit pedepse cu executare, în martie 2014: Cristian Borcea şi Ioan Becali - câte şase ani şi patru luni, Victor Becali - patru ani şi opt luni, George Copos - trei ani şi opt luni, Mihai Stoica - trei ani şi şase luni, Gheorghe Neţoiu şi Jean Pădureanu - câte trei ani şi patru luni şi Gheorghe Popescu - trei ani, o lună şi zece zile.
Etichete: victor becali , cristi borcea , ioan becali , dosarul transferurilor , victor becali eliberat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...