A ajuns pilot de raliuri, după ce la 20 de ani a rămas fără mâini. Povestea de viață a lui Bartosz Ostalowski
11.09.2019, 11:03Bartosz Ostalowski uimește o lume întreagă. Deși a rămas fără mâini, în urma unui accident rutier, polonezul este pilot de raliuri. Altă pasiune a acestui sportiv special este pictura. Bartosz Ostalowski, care are în prezent 33 de ani, nu a acceptat să fie un învins și și-a urmat pasiunea, sporturile cu motor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În urmă cu 13 ani, Bartosz Ostalowski a suferit un teribil accident de motocicletă, în urma căruia și-a pierdut ambele brațe. "Eram în Cracovia, la 2-3 kilometri de casă. Eu și un prieten ne-am urcat pe motociclete și am plecat spre centrul orașului. El era primul, conducea motorul mai tare, eu eram în spatele lui.
La un moment dat, o mașină mi-a tăiat calea, intercalându-se între mine și prietenul meu. El n-a pățit nimic, n-a fost atins, eu am fost lovit în plin. O oră mai târziu, m-am trezit la spital", a povestit polonezul pentru Libertatea.
Cel care a produs accidentul a fugit de la locul în care s-a produs tragicul eveniment și nu a fost identificat niciodată de poliție.
Foto: Libertatea
Este pilot de raliuri de 12 ani
După accident, Bartosz i-a cerut tatălui său o mașină specială și a învățat să o conducă cu picioarele. "După accident, i-am cerut tatălui meu o mașină cu care să pot fi independent, pe care s-o conduc singur. A doua zi aveam în parcare un Mercedes cu facilitățile necesare. La început am condus foarte încet, dar cu timpul am prins încredere", a spus eroul fără mâini.
De 12 ani, polonezul participă la curse de raliuri. "La 21 de ani, am ajuns un pilot de curse foarte bun. M-am antrenat, am mers foarte bine. De la situația în care nu credeam în mine, viața a luat un alt drum. Sunt independent, concurez la curse, sunt și artist, dar fac și videoblog", a relatat Bartosz Ostalowski.
Pilotul are amintiri frumoase din România
Polonezul a tranzitat o singură dată România și a rămas impresionat de un gest făcut de un polițist. "În drum spre un concurs în Bulgaria, am trecut prin România. Ne-am oprit să mâncăm într-un orășel de graniță, nu-i știu numele. Mi-am luat mâncarea, apoi ne-am așezat.
Un polițist, aflat la o masă apropiată, m-a văzut și, probabil impresionat, a făcut un gest față de mine. Când m-am dus să plătesc la casă mi s-a spus: “Domnul acela v-a plătit consumația!” Practic, mi-a făcut cinste cu cina. Îi mulțumesc", a mai spus Bartosz Ostalowski.
Etichete: pilot fara maini , pilot polonez de raliuri , bartosz ostalowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...