Un fost jucător al Universității Craiova riscă opt luni de închisoare după ce a bătut un bărbat
articol scris de Digi Sport25.01.2023, 11:00
Belgianul Jason Vandelannoite (36 de ani), legitimat în sezonul 2013/2014 la Universitatea Craiova, riscă opt luni de închisoare pentru agresiune fizică.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- În acel sezon, oltenii au evoluat în liga secundă din România.
Un fost jucător de la Universitatea Craiova, pus sub acuzare
Numele lui Jason Vandelannoite nu spune prea multe în fotbalul românesc. A semnat cu Craiova în februarie 2014, după o ultimă experiență în Malta, și avea să stea până în vară aceluiași an.
După despărțirea de Universitatea Craiova, mijlocașul s-a întors în Belgia și a semnat cu puternica formație RKC Genk.
- 12 meciuri a bifat Vandelannoite la Craiova.
Conform presei din Belgia, pe 12 decembrie 2021, Jason a fost prezent într-o binecunoscut cafenea din Brugge, ”Cambrinus”. Acesta s-a ”aprins” în momentul în care unul dintre clienții cafenelei s-a ciocnit de el.
În acel moment, fostul ”oltean” a reacționat folosind forța brută. S-a ridicat și i-a plasat victimei câteva lovituri în plină figură, desfigurându-l.
”A fost o violență gratuită, fără sens” a pledat Emily De Ceuninck, avocatul victimei, care a cerut și 650 de euro drept despăgubire pentru clientul său.
Jason a recidivat. A mai fost acuzat de agresiune
Astăzi, Jason nu s-a prezentat la proces, iar situația s-ar putea complica curând. Procurorul de caz a ținut cont de faptul că acesta este recidist și ”i-a pregătit” fotbalistului o pedeapsă de opt luni de închisoare.
A mai fost condamnat în trecut, la patru luni de închisoare, pentru un alt act de agresiune fizică.
- Instanța se va pronunța luna viitoare, pe 28 februarie.
Etichete: belgia , brugge , vandelannoite
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...