Ucraineanca Dayana Yastremska, impresionată de români: ”Se duc până la capăt cu eforturile”
articol scris de Digi Sport16.10.2022, 10:36
Ucraineanca Dayana Yastremska (22 de ani, 94 WTA) s-a oprit în optimile de finală ale turneului Transylvania Open, disputat în această perioadă la Cluj-Napoca, dar a avut un mesaj de mulțumire la adresa românilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Finala turneului Transylvania Open dintre Jasmine Paolini și Anna Blinkova va putea fi urmărită în direct, în format LIVE Video, de la ora 17:30, pe siteul digisport.ro.
Dayana Yastremska, mesaj de mulțumire pentru români: ”Se duc până la capăt cu eforturile”
Galerie Foto
După ce a jucat la Transylvania Open, Dayana Yastremska a oferit un interviu emoționant, în care a ținut să le mulțumească românilor pentru căldura cu care a fost primită de la izbucnirea războiului în țara sa natală și până acum.
”Pot să spun că atunci când am ieși pe teren, am simțit ceva foarte apropiat de mine. Nu au fost mulți oameni, dar am simțit sprijinul meu. De asemenea, o mulțime de români mi-au scris pe Instagram, după meci.
Nu am idee cine sunt, dar mi-au scris, spunându-mi că au citit știrile, că văzuseră cele 90 de rachete lansate spre Ucraina și atacul masiv care a avut loc. Nu mi-au vorbit prea mult despre meciul meu, ci despre situația din Ucraina, încercând să mă susțină.
Este un lucru bun, pentru mine e mult mai important să primesc acest tip de sprijin, în loc de felicitări.
Pentru mine, e o plăcere să joc aici. Știu că atunci când am părăsit Ucraina și am venit în România, o mulțime de români mi-au scris, mesageria mea era plină.
Chiar și directorul acestui turneu mi-a scris pe WhatsApp fără să ne fi cunoscut înainte, ca să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor.
Iubesc acest turneu foarte mult, organizarea este exemplară. Nu am văzut de mult timp o organizare atât de bună a unui turneu WTA 250.
Cred că românii dau ce au mai bun. Poți să observi că, dacă organizează ceva, se duc până la capăt cu eforturile.
Îmi place Cluj-Napoca și îmi place România, pentru că prima dată când am lăsat Ucraina în urmă, am trecut granița spre România, în data de 25 februarie.
Când am ajuns în România, am fost întâmpinați cu multă mâncare, băutură, oamenii au fost foarte ospitalieri. Am găsit un sprijin imens, și simțeam cum oamenii empatizează cu sora mea și cu mine.
Nu doresc nimănui să simtă vreodată cum e să treci prin așa ceva. Vă doresc tot ce e mai bun, să aveți pace. Îmi place să fiu aici, în România, e foarte asemănătoare Ucrainei”, a spus Dayana Yastremska, într-un interviul pentru canalul de Youtube al turneului Transylvania Open.
Dayana Yastremska a dormit într-o parcare subterană
Pe 25 februarie, la doar o zi după ce Rusia a declanșat războiul din Ucraina, Dayana Yastremska, împreună cu sora, au reușit să se refugieze în România, prin vama Isaccea (județul Tulcea), apoi și-au continuat drumul către Franța.
Alături de imagini, Dayana Yastremska a publicat și un mesaj, prin care a anunțat că în ultimele două nopți a stat într-o parcare subterană. De asemenea, ucraineanca le-a mulțumit părinților săi, atunci, care au făcut posibilă plecare.
”După ce am petrecut două nopți într-o parcare subterană, părinții mei au luat decizia să mă trimită pe mine și pe sora mea mai mică în afara Ucrainei, cu orice preț.
Mamă, tată, vă iubim foarte mult, aveți grijă de voi. Te iubesc, țara mea! Ucraineni, aveți grijă de viețile voastre”, a scris Dayana Yastremska.
Galerie Foto
Etichete: wta , ucraina , dayana yastremska , transylvania open , razboi rusia ucraina , mesaj dayana yastremska , mesaj pentru romani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...