Tragedie! Un fotbalist în vârstă de 25 de ani a murit sub privirile prietenei sale. ”A fost un exemplu pentru toți”
articol scris de Digi Sport18.12.2022, 17:26
O nouă tragedie a zguduit lumea fotbalului! Elvețianul Elia Alessandrini (25 de ani), jucătorul celor de la FC Stade-Lausanne-Ouchy, a murit în timp ce se afla în vacanță cu iubita sa în Oman.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fotbalistul Elia Alessandrini a murit la doar 25 de ani
”Famillia alb-roșie îl plânge pe Elia Alessandrini. Am pierdut un prieten, un coechipier, un exemplu pentru toată lumea. Gândurile noastre se îndreaptă către familia și prietenii lui. Odihnește-te în pace, Elia”, a fost mesajul grupării din Lausanne.
Se pare că drama s-a petrecut în timpul vacanței pe care Alessandrini și prietena sa o petreceau în Oman. Cei doi se aflau la piscină în momentul nefericit în care fotbalistul și-a pierdut viața, însă circumstanțele exacte nu se cunosc deocamdată, notează The Sun.
Fundașul a început fotbalul în orașul său natal, Berna, la Young Boys și a mai evoluat de-a lungul carierei Thun, Chiasso și Kriens, iar în vara acestui an a semnat cu Stade-Lausanne-Ouchy.
Alessandrini a jucat la toate naționalele de tineret ale Elveției, de la U15 la U20, însă nu a apucat să facă pasul la echipa de seniori.
”A fost cel mai bun fiu posibil. A avut o inimă bună, nu era niciodată supărat și zâmbea mereu”, a spus mama lui Elia, Patrizia.
Etichete: fotbalist mort , fotbal elvetia , elia alessandrini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...