”Toți erau cu berea-n mână!”. Primul fotbalist naturalizat al României, dezvăluiri fără echivoc din vestiarul naționalei
articol scris de Digi Sport28.03.2021, 16:26
Maximilian Nicu, născut în Germania din părinți români, a devenit, în 2009, primul fotbalist naturalizat pentru naționala ”tricoloră”, în tricoul căreia a disputat trei partide.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În ziua meciului România - Germania, din preliminariile Campionatului Mondial din 2022, Maximilian Nicu a acordat un interviu publicației Der Tagesspiegel, în care a vorbit despre experiența de la naționala României, presărată cu momente care, crescut fiind în fotbalul german, l-au surprins mai degrabă neplăcut.
Max Nicu, dezvăluiri din vestiarul echipei naționale
”Eram mereu strigat 'neamțul', poate chiar eram. Mereu când eram anunțați că cina e la ora 18:00, eu eram la masă la 17:55, cel târziu. Dar eram singur acolo, ceilalți veneau după 18:10.
Un jucător a intrat odată și a spus că nu-i place mâncarea de acolo și a cerut bacon și ouă prăjite. După antrenament, toți erau cu berea în mână, iar în serile dinaintea meciurilor mereu aveau vin roșu sau trei-patru beri.
Nu mă simțeam foarte confortabil. Adrian Mutu era cel mai important jucător al României atunci și mă întreba 'ce faci aici? Toată lumea pleacă din țară și tu te întorci?'. Altul s-a ridicat, a mimat cu degetele o mustață ca a lui Hitler și făcea glume. Nu știa că pentru noi ăsta e un subiect sensibil”, a declarat Maximilian Nicu, pentru Der Tagesspiegel.
Maximilian Nicu a evoluat la echipa națională a României pentru trei meciuri, 1-2 cu Austria și 1-1 cu Franța în preliminariile Campionatului Mondial din 2010 și 1-0 cu Ungaria, într-un joc de pregătire, toate în 2009.
Fostul mijlocaș a ajuns la prima reprezentativă chiar în momentul în care traversa una dintre cele mai bune perioade profesionale din carieră, fiind jucător de bază la Hertha Berlin, în Bundesliga, însă la echipa națională evoluțiile sale, în puținele șanse pe care le-a primit, au fost sub așteptări.
Etichete: adrian mutu , maximilian nicu , maximilian nicu naturalizare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...