Video TOP 5 momente controversate din cariera lui Cristiano Ronaldo. CR7 a spart telefoane și a folosit procedee de MMA
articol scris de Digi Sport19.04.2023, 19:28
Cristiano Ronaldo (38 de ani) este unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, însă nici lusitanul nu a scăpat de episoade controversate.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
De cinci ori câștigător al ”Balonului de Aur” și de tot atâtea ori triumfător în UEFA Champions League, starul portughez a avut momente în care a fost și antagonistul poveștii.
TOP 5 momente controversate din cariera lui Cristiano Ronaldo
Cel mai recent ”episod negru” din cariera lui Cristiano Ronaldo s-a întâmplat chiar în ultimul meci jucat.
În partida dintre Al-Nassr și Al-Hilal, portughezul și-a apucat un adversar de gât, din spate, în timp ce urmărea o minge.
Pentru acest gest, lusitanul a văzut cartonașul galben în minutul 57.
Un alt moment controversat pe care Cristiano Ronaldo l-a cauzat s-a întâmplat în luna aprilie a anului 2022.
În acel moment ”CR7” juca la Manchester United și a decis să își verse furia înfrângerii cu Everton pe telefonul unui fan de-al ”Caramelelor”.
”Dacă cineva l-ar fi atacat pe stradă pe fiul meu și apoi ne-ar fi invitat la cină, nu am fi acceptat. De ce am face asta acum, doar pentru că el este Cristiano Ronaldo? Este ca și cum noi îi suntem datori lui cu o favoare, dar îmi pare rău, nu suntem.
Am refuzat politicos oferta de a merge la un meci al lui Manchester United pentru că Jake nu vrea ca noi să mergem. Nu vrea să îl vadă pe Ronaldo. A spus asta foarte clar”, a spus mama copilului, după ce Ronaldo l-a invitat pe acesta la un meci pe Old Trafford.
În august 2017, în cadrul Supercupei Spaniei, Crisitano Ronaldo a avut un conflict cu arbitru partidei.
La scorul de 2-1 pentru ”Galactici”, lusitanul a simulat în careu, iar centralul i-a arătat al doilea galben și implicit de cel roșu.
În acel moment, Ronaldo ”a turbat de furie” și l-a îmbrâncit pe arbitrul Ricardo De Burgos Bengoetxea, chiar înainte să părăsească terenul.
În 2016, înainte să devină campion european, Cristiano Ronaldo a cedat nervos din nou, de această dată victima fiind un reporter.
Când jurnalistul încerca să obțină o declarație de la el în timpul unei plimbări pe malul unui lac, superstarul a avut o reacție deplasată: i-a smuls microfonul din mână și l-a aruncat în apă, în loc să îi ofere un răspuns la întrebarea legată de impresiile sale înaintea meciului cu Ungaria, decisiv pentru calificarea portughezilor în optimile de finală de la Euro 2016.
În ianuarie 2015, la meciul cu numărul 600 din întreaga carieră, Cristiano Ronaldo a fost eliminat.
În minutul 87 al partidei contra celor de la Cordoba, portughezul l-a lovit cu piciorul pe Edimar, care a căzut imediat pe gazon, apoi a fost încolțit de portarul Carlos și de fundașul Crespo. L-a lovit și pe acesta din urmă, cu dosul palmei, însă fără intensitate. Arbitrul Alejandro Hernandez l-a eliminat direct.
În timp ce ieșea de pe teren, Cristiano Ronaldo a făcut și un gest arogant la adresa spectatorilor care îi însoțeau drumul către vestiare cu fluierături, huiduieli și admonestări. Într-un mod ostentativ, portughezul a început să curețe simbolic emblema de pe tricou, care atestă titulatura de campioană mondială a cluburilor.
- Mai mult, acest gest se întâmpla la doar 11 zile distanță de momentul în care câștiga cel de-al treilea ”Balon de Aur”.
Etichete: ronaldo , ronaldo eliminat , crisitano ronaldo , ronaldo cartonas rosu , ronaldo momente controversate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...