Talibanii l-au lăsat fără ambele picioare, iar acum va participa la Jocurile Paralimpice! Ce mesaj a transmis fostul soldat
articol scris de Digi Sport22.08.2021, 22:06
Curtis McGrath va reprezenta Australia la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, la paracanoe.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sportivul este fost soldat în armata Australiei și și-a pierdut ambele picioare în timp ce se lupta în Afganistan împotriva talibanilor, acum mai mulți ani, în urma unei explozii provocate de noii lideri.
Curtis McGrath nu mai consideră că sacrificiul său a meritat
Australianul, care a adus o medalie de aur ţării sale la ediţia de acum patru ani, a acordat recent un interviu, în contextul în care talibanii au preluat recent puterea în Afganistan. Dacă sportivul considera până acum că sacrificiul său a meritat, ultimele evenimente l-au făcut să se răzgândească.
"A meritat să-mi pierd picioarele? Înainte de săptămâna asta aș fi spus că da, fără nicio problemă. Am fost foarte nervos la început. Am antrenat și echipat 300.000 de afgani și acum pare că s-au răzgândit și le-au predat toate armele talibanilor. Așa că da, prima dată m-am întrebat dacă a meritat prețul plătit de noi în bani, membre sau vieți.
Așa că nu îmi e rușine, știu ce am reușit să facem acolo. Am văzut cu ochii mei cruzimea de care sunt capabili talibanii. Am fost acolo ca să încercăm să facem Afganistanul un loc mai bun. A trebuit să facem asta. Așa că nu aș schimba niciun lucru. Prin felul ăsta, pot să-mi justific sacrificiul. Indiferent de ce se întâmplă acum, știu că am făcut o schimbare în bine", a mărturisit McGrath.
Zakia Kudadadi a lansat un apel disperat pe internet
Zakia Kudadadi ar fi trebuit să își reprezinte țara la taekwondo, ocazie cu care ar fi devenit prima reprezentantă paralimpică din istoria Afganistanului.
În aceeași zi în care a aflat vestea, sportiva a publicat un mesaj disperat pe internet, în care mărturisea faptul că se simte prizonieră în propria casă, deoarece nu poate ieși în siguranță. Mai mult, atleta și-a manifestat încă o dată dorința de a participa la ediția din Japonia, ce va avea loc în perioada 24 august - 5 septembrie.
"Eu, ca reprezentant feminin al Comitetului Național Paralimpic Afgan, cu toate greutățile prin care am trecut, sunt momentan prizonieră în propria casă. Nu pot nici măcar să ies afară cu încredere și siguranță pentru a-mi cumpăra câteva lucruri de care am nevoie la antrenamente. Familia mea locuiește într-un oraș capturat în întregime de către talibani.
Momentan, stau cu câțiva membri ai familiei mele în Kabul, care nu au suficientă mâncare pentru a-și hrăni proprii copii, iar eu sunt o povară în plus pentru ei. Vă rog să mă ajutați. Intenția mea este să particip la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Vă rog să mă luați de mână și să îmi acordați ajutor", a spus sportiva prin intermediul unui videoclip.
Etichete: jocurile paralimpice , jocurile paralimpice de la tokyo , curtis mcgrath
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...