"Suntem disperați!" Tatăl lui Luis Diaz, căutat de armată și de poliție. Recompensa anunțată pentru prinderea răpitorilor
articol scris de Digi Sport30.10.2023, 10:53
Peste 120 de soldaţi columbieni sprijiniţi de poliţişti au continuat, duminică, să-l caute pe tatăl lui Luis Diaz, răpit în nordul ţării împreună cu soţia sa, care, însă, a putut fi eliberată de forţele de ordine la câteva ore după răpire.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Tatăl lui Luis Diaz, căutat de armată și de poliție
"Sperăm într-o eliberare rapidă, pentru că suntem disperaţi, suntem anxioşi, nu avem nicio informaţie despre el", a spus Olmer Diaz, unchiul atacantului columbian al lui Liverpool şi fratele ostaticului.
Conform presei columbiene, părinţii jucătorului de 26 de ani, Luis Manuel Diaz şi Cilenis Marulanda, se aflau într-o staţie de benzină din oraşul lor, La Guajira, când au fost răpiţi de oameni înarmaţi.
Mama fotbalistului a fost salvată după câteva ore. "Mama lui Luis Diaz a fost salvată şi vom continua să-l căutăm pe tatăl său", a declarat preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, pe reţeaua de socializare X, fostă Twitter.
Armata a mobilizat elicoptere şi un avion radar şi a recurs la numeroase filtre pentru a-l găsi pe Luis Manuel Diaz, fost antrenor la o şcoală de fotbal din Barrancas, oraş de 38.000 de locuitori în care şi-a făcut debutul fiul său.
Poliția columbiană a anunțat că va acorda o recompensă de 200 de milioane de pesos (aproximativ 50.000 de dolari), celui care oferă informații care să ducă la prinderea răpitorilor lui Luis Manuel Diaz.
Luis Diaz a semnat cu Liverpool în 2022, pentru 60 de milioane de euro. El jucase la FC Porto, care îl recrutase în 2019 de la Atletico Junior din Columbia.â
Etichete: liverpool , columbia , rapire , luis diaz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...