Exclusiv Ștefan Baiaram are o poveste de viață aparte: o familie a vrut să-l adopte ”să se folosească de calitățile lui fotbalistice”
articol scris de Digi Sport02.11.2021, 15:25
Ștefan Baiaram, fotbalistul de 18 ani al Universității Craiova, are o poveste de viață aparte.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Silviu Bogdan, cel care l-a descoperit pe mijlocașul de bandă, a dezvăluit că Ștefan Baiaram a fost luat la doar șase luni de un asistent maternal și, când a mai crescut, o familie din Buzău a dorit să-l înfieze.
Ștefan Baiaram, fotbalistul Craiovei cu o poveste aparte
Familia nu a vrut, însă, să-l înfieze pe Ștefan Baiaram din scopuri umanitare, ci pentru a se folosi de calitățile sale fotbalistice, în vederea obținerii unor câștiguri materiale.
”El a fost luat la șase luni de un asistent maternal, la 14 ani a vrut cineva să îl înfieze, dar să-l ducă din Craiova. Atunci am intervenit, pentru că altcineva voia să profite de calitățile lui fotbalistice. N-au vrut să-l înființeze în scop umanitar, ci ca să se folosească de calitățile lui fotbalistice.
E un băiat cuminte, educat, anul trecut a jucat și mai mult, acum a evoluat mai puțin, pentru că e doar unul U21”, a declarat Silviu Bogdan, la emisiunea Liga Digisport.
Silviu Bogdan, despre incidentele din avionul reprezentativei de tineret
Ștefan Baiaram a fost unul dintre cei trei fotbaliști, alături de George Cîmpanu și Jovan Markovic, coechipierii de la Universitatea Craiova, acuzați de un comportament inadecvat în avion, în momentul întoarcerii din Spania, unde naționala U21 susținuse un cantonament.
Silviu Bogdan a recunoscut că între cei trei există o relație mai apropiată, drept pentru care se permit apelativele mai puțin politicoase, care, însă, nu își au locul când reprezinți echipa națională.
”Ei trei și în vestiar discută, au anumite apelative, dar când porți treningul echipei naționale sau al echipei de club, trebuie să ai o conduită”, a punctat Silviu Bogdan.
Etichete: silviu bogdan , stefan baiaram
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...