Steaua s-a alăturat unei campanii umanitare. Strângere de fonduri pentru o fetiţă de 7 ani
07.07.2016, 15:00Echipa FC Steaua București s-a alăturat campaniei umanitare #HelpAndreea, derulată de Asociația Fight for Life Charity, prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru a o ajuta pe Andreea Stafie, o fetiță de șapte ani, să-și recapete vederea. Campania este susținută și de artiștii Sore, Feli Donose și Silviu Pașca, dar și de luptătorii Benny Adegbuyi, Andrei și Bogdan Stoica și de toți sportivii din circuitul Respect World Series.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Andreea are 7 ani și nu vede. A fost bolnavă de leucemie, a învins boala, dar a rămas fără vedere. Acum are nevoie de 12.000 de euro pentru tratamentele costisitoare ce-i pot reda vederea. Haideți să o ajutăm cu toții. Nu trebuie să donăm sume mari, căci mic cu mic se face mare", este mesajul postat astăzi pe pagina oficială de Facebook a Stelei.
Totodată, FC Steaua Bucureşti și-a schimbat fotografia de cover de la pagina de Facebook cu poza Andreei, fetița cu ochi negri și părul blond.
"Steaua București ne-a susținut mereu în campaniile noastre umanitare și ne mândrim cu asta. Sperăm ca în viitorul cel mai apropiat să putem anunța că am strâns suma de 12.000 de euro, necesară pentru tratamentul Andreea. Din păcate, având în vedere că sunt foarte mulți copii cu probleme, donațiile merg foarte greu. Până acum am reușit să strângem o sumă infimă", a declarat Gabriel Caloian, Președintele Asociației Fight for Life Charity.
Costurile tratamentelor de refacere a nervilor optici se ridică la aproximativ 12.000 de euro, o sumă aproape imposibil de strâns pentru părinții Andreei.
Cei care doresc să o ajute pe Andreeea, pot face donații în următorul cont deschis pentru Andreea Stafie, la BCR, de Asociația Fight for Life Charity: RO 43 RNCB 0670 1500 9479 0001.
"Andreea a fost consultată de cei mai buni medici neurologi din Italia. Aceștia îi dau șanse de 90% de vindecare, doar cu condiția să urmeze cu strictețe tratamentele costisitoare prescrise. I-am promis Elenei, mama Andreei că nu ne vom lăsa până când nu o vom vedea pe Andreea vindecată complet. Sperăm ca în viitorul cel mai apropiat să revenim cu cele mai bune vești", a conchis președintele Fight for Life Charity.
Etichete: steaua , campanie umanitara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...