Exclusiv Stadionul pe care Unirea Urziceni a produs minunea fotbalului românesc a fost readus la viaţă
articol scris de Daniel Anghel10.11.2020, 17:59
Fotbalul a prins din nou viață pe stadionul ”Tineretului” din Urziceni, orașul care a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria Ligii 1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Cârpit” de autoritățile locale, stadionul este acum folosit în principal de grupele de juniori ale AS FC Urziceni, club înființat în 2016, care nu are nicio legătură cu fosta campioană a României din sezonul 2008-2009.
După ce Dumitru Bucşaru a lăsat de izbelişte clubul, desfiinţat în cele din urmă, baza sportivă ajunsese deplorabilă, după ce arăta impecabil în vremea în care echipa alerga după milioanele din UEFA Champions League.
Galerie Foto
O nouă echipă în Urziceni
Astăzi găsim la Urziceni niște vestiare modeste, dar îngrijite, de care beneficiază noul club ialomițean cu grupe de juniori de la 5 la 18 ani. AS FC Urziceni are și o echipă de seniori, înscrisă în Liga 4, campionat momentan întrerupt din cauza pandemiei.
De toate acestea se ocupă Răzvan Farmache (42 de ani), fost fundaș dreapta la Farul și Sportul Studențesc, cu peste 150 de meciuri în Liga 1.
”Eu mă ocup de tot. Fiecare vine de plăcere, seniorii sunt din zonă, nu luăm din alte părți, încercăm pe cât posibil ca cei din zonă să facă parte din echipă. Nu neapărat din Urziceni și comunele de pe lângă, dar să nu fie din altă parte. Avem și 3-4 jucători cu experiență”, spune Farmache, pentru Digi Sport.
Farmache a fost pe teren la ultimul meci oficial al Unirii Urziceni, jucat pe 21 mai 2011, în Liga 1, cu Sportul Studențesc, la care evolua fostul fundaș dreapta.
”Gașca nebună”, și ea desființată între timp, s-a impus cu 5-1 cu trei goluri marcate de Costin Curelea și două trecute în contul lui Viorel Ferfelea. Georgian Tobă a marcat ultimul gol al Unirii într-un meci oficial.
George Galamaz: ”E trist ce s-a întâmplat acolo, dar era ceva normal”
Fostul fundaș și căpitan al ialomițenilor își amintește cu plăcere de perioada petrecută la Unirea Urziceni, alături de care a cucerit titlul de campion și a jucat în Champions League și Europa League.
„Acolo am obținut cele mai mari performanțe, de acolo am ajuns la echipa națională, am jucat în Champions League. Mă încearcă un sentiment de maximă tristețe, pentru că este păcat. Îți pare foarte rău, când știai că acolo este o bază extraordinară, niște condiții foarte, foarte bune... este păcat că a ajuns într-o stare deplorabilă.
Am înțeles că se încearcă o reinvestire, măcar pentru copii și juniori. Știu că noi am încercat să facem un meci cu ocazia împlinirii a zece ani de când am luat campionatul, dar nu s-a putut face nimic tocmai din cauza terenului și a condițiilor care erau la stadion.
Recent nu am mai trecut. Atunci, când trebuia să facem asta, nu s-a putut face nimic și nu am avut nici sprijinul autorităților. Păcat, pentru că am fi dorit. Ne-am întâlnit în cele din urmă, nu am putut ajunge toți. S-a făcut în alt oraș, la Slobozia. E trist ce s-a întâmplat acolo”, a explicat Galamaz, pentru Digi Sport.
- Rangers, Sevilla, Stuttgart și Liverpool sunt ”balaurii” pe care Urziceni i-a adus în România în sezonul 2009-2010.
Marius Bilașco: ”Am amintiri foarte frumoase de acolo”
Bilașco a fost o piesă importantă în echipa lui Dan Petrescu din sezonul 2008-2009. Cu 12 goluri, fostul atacant a contribuit decisiv la câștigarea titlului.
„Ultimele imagini erau dezolante, era în paragină totul. Ce să zic, eu aș vrea să fie, dacă nu la fel, măcar cât de cât aproape de ce a fost. Sunt amintiri frumoase care au rămas acolo. Autoritățile locale ar trebui să facă mult mai mult pentru chestia asta. Nu zic să aibă din nou o echipă în prima ligă, dar măcar să întrețină ceea ce a fost acolo.
A fost un om, mă refer la Dumitru Bucșaru, care a investit foarte mulți bani și a făcut ca de acel oraș să se audă și în străinătate. Cred eu că cei care sunt acum acolo ar avea măcar minima obligație să mențină totul la un standard cât de cât rezonabil.
Am amintiri foarte frumoase, dacă ar fi să întrebi pe oricare dintre cei care au fost acolo, ți-ar spune același lucru. Sunt niște lucruri care rămân în memorie, e un loc special. Mi-ar plăcea să revin. Eu sper să ne strângem odată chiar acolo”, a punctat actualul oficial al CFR-ului, pentru Digi Sport.
- Potrivit Transfermarkt, transferul lui Bilașco la FCSB în anul 2010 i-a adus Unirii Urziceni suma de 1,35 milioane de euro.
Urziceni a obținut un onorabil loc trei în Grupa G a Ligii Campionilor din sezonul 2009-2010 și s-a calificat în șaisprezecimile Europa League, unde a întâlnit-o pe Liverpool. ”Cormoranii” s-au calificat mai departe cu 3-1 la București, respectiv 1-0 pe Anfield.
Galerie Foto
Etichete: marius bilasco , george galamaz , urziceni , unirea urizceni , stadion urziceni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...