Foto Soția "Tancului" Kolasinac, reținută de poliție în aeroport! Ce a făcut partenera celui care s-a luptat singur cu doi hoți înarmați
23.05.2020, 14:00Bella Kolasinac, soția lui Sead Kolasinac, de la Arsenal, a fost reținută în aeroport pentru că a adus în Marea Britanie un pistol cu electroșocuri, potrivit The Sun.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În vârstă de 27 de ani, soția lui Kolasinac le-a explicat autorităților că avea electroșocul asupra ei doar din motive de autoapărare, după ce soțul ei și Mesut Ozil au fost atacați de hoți în plină stradă, anul trecut.
Bella Kolasinac nu a știut că pistolul cu electroșocuri este ilegal în Anglia
Bella a zburat în Germania după acel incident și i s-a permis să aibă asupra sa arma respectivă, însă nu a realizat că este ilegală în Anglia.
În cele din urmă, totul s-a dovedit a fi o simplă neînțelegere, însă soția celui poreclit "Tancul" a riscat 6 luni de închisoare în momentul în care a decis să introducă pistolul cu electroșoc în Anglia.
"A fost doar o neînțelegere, electroșocul era încă în bagaj și nu avea baterii. Bella a demonstrat că a trimis email-uri companiei aeriene în care cerea permisiunea să aducă la bord arma respectivă.
Din nefericire pentru ea, era deja în avion când a primit răspunsul care îi explica că așa ceva este ilegal. Compania aeriană a anunțat forțele de ordine, care i-au percheziționat bagajul.
Nu l-a declarat fiindcă nu s-a gândit că face ceva greșit. În Germania oamenii pot avea așa ceva dacă dețin un permis, iar ea are un astfel de permis. Pur și simplu e foarte temătoare și încearcă să se protejeze după incidentul în care au fost implicați soțul ei și Mesut Ozil", a declarat un purtător de cuvânt al femeii.
Mesut Ozil a povestit cu lux de amănunte incidentul din vară
Mesut Ozil (31 de ani) a vorbit despre incidentul din vară, când el și coechipierul său de la Arsenal, Sead Kolasinac (26 de ani) au fost atacați în plină stradă de către doi hoți înarmați.
Mijlocașul londonezilor a mărturisit că prima dată cei doi fotbaliști au crezut că motocicliștii vor să facă o poză cu ei, însă lucrurile au degenerat rapid în momentul în care au văzut că hoții aveau în mână arme albe.
"Eram în fața casei lui Sead. Apoi au venit tipii ăștia. Ne-am uitat unul la altul pentru 10-15 secunde. Am crezut că poate vor să facă o poză sau ceva. Apoi am observat că aveau o armă și ceva nu părea în regulă. Mi-au văzut mai întâi mașina (n.r. Mercedes G-Class) și apoi faptul că Sead purta un ceas scump. Ne-au spus direct: Dă-ne ceasul!", a dezvăluit Ozil.
Sead Kolasinac s-a năpustit asupra hoților, deși erau înarmați
Ozil a povestit apoi cum Kolasinac, fundașul celor de la Arsenal, s-a năpustit asupra hoților, chiar dacă erau înarmați. Bosnianul are mai multe porecle pentru fizicul său impunător, printre care "Tancul", "Distrugătorul" sau "Hulk din Bosnia".
Reacția lui Sead a fost foarte, foarte curajoasă pentru că l-a atacat pe unul dintre hoți. Celălalt era în fața mașinii mele și nu puteam să plec. Îmi era frică pentru Sead și pentru nevasta mea. Au încercat să deschidă ușa din dreapta a mașinii, unde era ea.
I-am spus lui Sead: Intră, intră! Și din fericire a intrat, apoi am întors mașina. Era un șantier aproape și au încercat să arunce cu pietre și cărămizi spre noi. Nu am pățit nimic și asta a fost cel mai important", a povestit Ozil.
Soția lui Mesut Ozil a fost foarte speriată în urma evenimentului
Mijlocașul german a mai devăluit că soția sa, Amine Gulse, a vrut să părăsească Londra imediat după incident și că era speriată de fiecare dată când tunarul ieșea din casă.
"Soția mea a vrut să plecăm imediat. Nu s-a simțit în siguranță. Chiar dacă mă plimbam cu câinii în grădină, îmi spunea să intru la loc. Au fost niște săptămâni groaznice, dar nu m-au făcut niciodată să părăsesc Londra. M-am întors la antrenamente, dar mintea mea era tot timpul acasă, la soția mea. Era singură în casă și nu știam niciodată ce se putea întâmpla", a mai spus Ozil.
Etichete: arsenal , mesut ozil , ozil , kolasinac , sead kolasinac , bella kolasinac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...