Soția a spus că "nu-l lasă la greu", dar Dani Alves a primit încă o lovitură
articol scris de Digi Sport07.02.2023, 12:14
Parchetul s-a opus deciziei Tribunalului din Barcelona de punere în libertate a lui Dani Alves, considerând că există riscul ca fostul jucător al Barcelonei să părăsească ţara şi că se menţin indiciile că ar fi comis fapta de viol pentru care a fost reţinut pe 20 ianuarie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Încă o lovitură pentru Dani Alves: Parchetul a respins cererea de eliberare
Conform unor surse din Ministerul Public, Parchetul şi-a prezentat deja raportul la Tribunalul din Barcelona pentru a se opune eliberării fotbalistului şi respinge măsurile preventive de retragere a paşaportului, de prezentare zilnică în faţa organelor legii şi de a purta o brăţară electronică de monitorizare, aşa cum propune apărarea.
Avocaţii lui Alves au contestat în faţa instanţei din Barcelona ordinul judecătorului de instrucţie de a-l trimite pe Alves în arest preventiv pentru că ar violat o tânără într-o discotecă din Barcelona pe data de 30 decembrie, pentru care instanţa trebuie să decidă în următoarele zile o posibilă eliberare.
Conform surselor judiciare, partea vătămată încă nu şi-a prezentat dosarul în faţa Tribunalului pentru a se poziţiona împotriva contestaţiei formulate de jucătorul brazilian pe 30 ianuarie împotriva ordinului de arest preventiv.
Totodată, apărătorii lui Alves au precizat că acesta s-a prezentat de bună voie la secţia de poliţia unde fusese convocat anterior reţinerii, că locuieşte cu soţia sa la Espluegues (Barcelona) şi că are rădăcini personale, familiale şi de afaceri în capitala catalană, neexistând niciun risc ca acesta să părăsească Spania.
Joana Sanz l-a vizitat pe Dani Alves la închisoare
Galerie Foto
Dani Alves (39 de ani) se află într-o situație dificilă. Este în arest preventiv din 20 ianuarie, după ce a fost acuzat că a agresat sexual o femeie la finalul anului trecut.
În timpul în care a stat în spatele gratiilor, Dani Alves nu și-a lăsat cunoscuții să-l viziteze, nici pe soția sa, care, potrivit presei iberice, ar fi vrut să-l înștiințeze personal că vrea să se despartă de el.
Joana Sanz nu a confirmat acest zvon, însă a șters toate fotografiile pe care le postase alături de soțul său pe Instagram.
În weekend, modelul l-a vizitat pe Dani Alves la închisoare. La ieșire, Joana Sanz s-a oprit pentru a răspunde la câteva întrebări adresate de jurnaliștii prezenți în fața închisorii Brians 2.
Au fost primele declarații publice ale soției lui Dani Alves, după ce brazilianul a fost arestat: ”N-o să-l las singur în cel mai greu moment din viața sa”, a spus modelul.
Sanz a mai transmis că nu s-a pus problema unui divorț și le-a spus tuturor că se simte bine. În momentul în care a fost întrebată de starea lui Alves, Joana și-a luat la revedere și s-a urcat în mașină.
Dani Alves, acuzat de agresiune sexuală
Fotbalistul brazilian Dani Alves a fost reţinut la Barcelona în cadrul unei anchete pentru o presupusă agresiune sexuală.
Pe 10 ianuarie, tribunalul din Barcelona a anunţat că a deschis o anchetă pentru un presupus delict de agresiune sexuală după o plângere a unei femei, care l-a acuzat de atingeri nepotrivite în discoteca Sutton din capitala catalană, în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie.
Reclamanta, care petrecea la clubul amintit alături de câţiva prieteni, a declarat poliţiei că fotbalistul brazilian a atins-o pe sub lenjeria intimă fără consimţământul ei. Însoţită de prietenii ei, femeia a raportat cele întâmplate personalului de securitate al clubului de noapte, care a activat protocolul relevant în aceste cazuri şi a sesizat poliţia catalană.
La faţa locului s-au deplasat agenţi ai poliţiei catalane, care i-au luat declaraţia femeii, deşi aceasta nu a oficializat plângerea pentru agresiune sexuală decât pe 2 ianuarie, câteva zile mai târziu.
La scurt timp după ce femeia a denunţat agresiunea sexuală, Dani Alves s-a întors în Mexic pentru a se alătura ''Pumelor'', echipa la care joacă.
Alves, 39 ani, a evoluat la FC Barcelona în perioadele 2008/2016 şi 2021/2022, iar din iulie 2022 a semnat un contract pe un an cu Pumas UNAM, care i-a reziliat înţelegerea pe 20 ianuarie.
Etichete: dani alves , agresiune sexuala , tribunal barcelona , parchet barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...