Situaţie incredibilă: 12 argentinieni sunt blocaţi într-o casă veche dintr-un "oraş fantomă" din Portugalia
06.04.2020, 15:2612 jucători din Argentina, foarte tineri cu toţii, stau în carantină în Portugalia, într-o casă cu 10 camere dintr-un oraş aproape pustiu, după cum anunţă Clarin. Jucătorilor nu li se plătesc asigurări sociale şi nu şi-au primit salariile. Doar cazare şi masă.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Cei 12 sunt sub contract cu echipa Grupo Desportivo Mirandes din oraşul Miranda do Duero.
12 argentinieni au venit în Portugalia penru fotbal, dar stau în izolare
Sud americanii au venit să joace în Europa, chiar dacă într-o ligă inferioară, în speranţa că aşa vor putea prinde mai uşor contracte în alte campionate de pe Bătrânul Continent.
- Portugalia are 11.730 de îmbolnăviri cu COVID-19 şi 311 morţi. Se află pe locul 15 în lume într-un clasament din data de 6 aprilie 2020
Jurnaliştii argentinieni povestesc cum a fost transferat Nicolas Celotti, jucător de 22 ani ani. A fost un trial efectuat de un om de afaceri şi un director sportiv, ambii argentinieni, din care să fie aleşi jucători pentru Portugalia.
Celotti a ajuns în Portugalia la începutul acestui an, la Oliveirense, în a treia ligă a ibericilor. Numai că acolo situaţia s-a degradat rapid. Oliveirense s-a confruntat cu probleme mari, legale financiare.
Moment în care Celloti a fost mutat la un alt club de directorul sportiv Mario Luna. La Grupo Desportivo Mirandes, din Liga a 4-a.
Mutat de la Oliveirense la Grupo Desportivo Mirandes, Celloti a dat peste alţi 11 argentinieni
La Desportivo Mirandes, Celotti a găsit un batalion de argentinieni. Nu mai puţin 11! Şi cu el 12. A apucat să debuteze, dar a jucat două meciuri, după care pe 18 martie noul coronavirus a dus la suspendarea tuturor meciurilor.
Cei 12 argentinieni se află într-un fel de izolare într-o casă veche, dar renovată. Vilă care are 10 camere, 3 băi şi o bucătărie.
Nu se pot întoarce în Argentina pentru că nu şi-au luat de multă vreme salariile, dar oricum nu luau bani mulţi. Ţinta lor era să joace fotbal. Dar, cel puţin acum, nu o pot face!
Etichete: oliveirense , coronavirus , covid-19 , fotbalisti argentinieni , grupo deportivo mirandes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea...