Simona Halep, tentată să vândă încă un hotel. Ce plan are sportiva
articol scris de Digi Sport17.05.2024, 12:48
Simona Halep (32 de ani, 1.149 WTA) s-a concentrat foarte mult pe afaceri în perioada în care a fost suspendată și a făcut mai multe mutări.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
A vândut hotelul din Constanța, iar acum ar vrea să renunțe și la cel din Poiana Brașov. Cu banii obținuți își dorește să facă alte investiții pentru că se pare că vrea să se ”distanțeze” puțin de turism.
Simona Halep a vândut vila din Primăverii, hotelul din Constanța și vrea să renunțe și pe cel din Poiana Brașov
Simona Halep a câștigat doar din tenis peste 40 de milioane de euro și o parte din acești bani i-a investit în imobiliare și turism, în speranța că va obține venituri consistente din aceste domenii. Doar că în ultima perioadă a vândut mai multe clădiri, în care a investit sume importante în achiziții și renovări. Primul pas a fost hotelul din Constanța pe care l-ar fi cedat unei firme din Piatra Neamț în schimbul a trei milioane de euro, nemulțumită de modul în care mergea afacerea.
Au urmat casa din Snagov și vila din Cartierul Primăverii, pe care ar fi obținut, în mod firesc, alte cinci milioane de euro. Iar acum are de gând să vândă și hotelul din Poiana Brașov, conform bizbrasov.ro. Nu se știe la ce preț a fost scos la vânzare acest imobil.
Simona Halep deține în București alte două apartamente de lux, situate într-un complex de malul lacului Floreasca, în apropierea parcului Verdi. Afacerea ar fi costat-o patru milioane de euro.
Simona Halep a abandonat în primul tur la Trophee Clarins din cauza unor probleme la genunchi
Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj de Sports Resolutions, dar după judecata de la TAS, pedeapsa i-a fost redusă la nouă luni. A jucat un prim meci cu Paula Badosa, iar acum a abandonat în primul tur Trophee Clarins, în setul al doilea cu McCartney Kessler (24 de ani, 123 WTA).
”Aceeași durere de genunchi ca în Miami, prea riscant să continui”, a spus fostul număr 1 WTA, potrivit jurnalistului francez Eric Salliot.
”Privată de Roland-Garros, Simona Halep s-a antrenat marți sub acoperișul Chatrier cu Alize Cornet , a fost vedeta zilei.
Din păcate, românca nu a reușit să-și finalizeze meciul. În timp ce conducea cu 7-5, 2-3 împotriva americancei McCartney Kessler, locul 123 mondial, fostul număr 1 mondial a aruncat prosopul după o oră și 30 de minute joc.
Încă are această problemă la genunchi... O recuperare dificilă pentru Halep. Nu a câștigat niciun meci de la sfârșitul suspendării.
Kessler ar putea să se confrunte cu capul de serie numărul 1, Emma Navarro, în runda următoare”, au notat francezii de la Tennis Actu.
Simona Halep a aflat zilele trecute că nu a primit un wild-card la turneul de la Roland Garros, unde a jucat trei finale și pe care l-a câștigat în anul 2018. Vestea i-ar fi dat planurile sportive peste cap, iar acum pare că este tentată să renunțe și la antrenorul Carlos Martinez, după o colaboarare de doar șapte săptămâni.
Etichete: simona halep hotel , simona halep afaceri , simona halep turism , simona halep imobiliare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...