Și-a recuperat portofelul după opt luni și a rămas fără cuvinte când a văzut ce e în el: ”Nu s-ar întâmpla nicăieri în lume”
articol scris de Digi Sport22.04.2024, 18:34
Alvaro Gonzalez (34 de ani), fundaș central spaniol care joacă în liga a doua din Arabia Saudită, la Al-Qadisiyah, și-a recuperat portofelul după opt luni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mare i-a fost mirarea când a primit portofelul înapoi de la autorități și a văzut ce se află în el.
Alvaro Gonzalez, după ce și-a recuperat portofelul după opt luni: ”Incredibil”
Alvaro Gonzalez a povestit într-un clip postat pe rețelele sociale că portofelul era intact! Nu doar că a primit înapoi toate documentele, dar a găsit la locul lor absolut toate bancnotele care erau în portofelul când l-a pierdut.
”Prieteni, asta e Arabia Saudită! După opt luni, portofelul meu e intact. Bani, toate documentele mele.
Incredibil. Nu s-ar întâmpla asta nicăieri altundeva în lume”, a spus Alvaro Gonzalez.
Cosmin Olăroiu și-a recuperat un ceas de lux după două luni
Tot în acea parte a lumii, dar la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, Cosmin Olăroiu și-a recuperat, după două luni, un ceas de lux, în valoare de 180.000 de euro.
În august 2021, Cosmin Olăroiu a fost jefuit pe stradă în Milano și, două luni mai târziu, autoritățile din Dubai i-au înapoiat ceasul.
”Vreau să mulțumesc Poliției din Dubai, care mi-a recuperat ceasul care mi-a fost furat. Și-au arătat profesionalismul și au demonstrat de ce Dubaiul este cel mai sigur oraș din lume, unde oamenii trăiesc fără teamă.
Nu mă așteptam deloc să-mi recuperez ceasul”, spunea atunci Cosmin Olăroiu.
Etichete: arabia saudita , alvaro gonzalez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...