”Și-a pus 3 `pălării` din aur! Nu-l costă mai mult de 18 milioane €”. Gigi Becali, investiție unică în România
articol scris de Digi Sport14.12.2023, 10:29
Gigi Becali (65 de ani) a hotărât să construiască în zona de Nord a Capitalei "cea mai frumoasă biserică din Balcani, din ultima sută de ani" și a băgat mâna adânc în buzunar.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Patronul FCSB-ului nu se uită la bani atunci când vine vorba despre întărirea legăturii pe care o are cu Dumnezeu. Becali e gata să plătească aproximativ 20 de milioane de euro pentru o catedrală unică în România, după spusele lui Dumitru Dragomir.
Gigi Becali, gata să plătească 18 milioane de euro pentru construirea unui biserici în Pipera
De altfel, fostul președinte LPF este și cel care ”l-a dat de gol” pe omul de afaceri din Pipera și a dezvăluit că biserica va dispune de cupole aurite.
”Și-a pus 3 `pălării` din aur la biserică! Acum lucrează la cupola cea mare. Costă vreo 200.000 de euro una. Are vreo 4 mici, iar aia mare este cam un milion. Poate mai mult, dacă e din foiță de aur. Nu auzi că n-a făcut nimic și a făcut 18 milioane? N-a mișcat un pix.
Nu cred că-l costă mai mult de 18 milioane biserica asta. Cam atât. Va fi cea mai frumoasă. Va fi într-un cartier de 30.000 de oameni, el a dezvoltat toată zona”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
Construcția ar urma să fie gata anul viitor și va fi unică în România. În spatele bisericii se va afla o clădire de trei etaje, care va servi ca hotel pentru preoții din toată țara care vin în București la invitația lui Gigi Becali.
Totodată, interiorul va avea o pictură specială, cu foiță de aur, iar în exterior se vor regăsi 13 clopote, care pot fi controlate prin calculator.
”Biserica este făcută toată monolit, n-are o cărămidă pusă. Este toată din beton. Făcută pentru 3.000 de ani, nu pentru 300 de ani. Cu foiţă de aur, cu vitralii… Va fi cea mai frumoasă biserică făcută în ultima sută de ani. Din toată zona Balcanilor”, a mai declarat Dragomir.
Pe lângă ceea ce a făcut în România, Gigi Becali a decis să contruiască biserici și școli și în țările cu un nivel de viață mai scăzut precum Rwanda, Uganda și Congo.
Galerie Foto
Etichete: dumitru dragomir , gigi becali , biserica gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...