Segmentul discursului cenzurat de televiziunea chineză. Ce a spus Andrew Parsons și cum au "acționat" cei de la CCTV
articol scris de Digi Sport05.03.2022, 10:04
Jocurile Paralimpice de iarnă de la Beijing au fost declarate deschise de preşedintele Chinei, Xi Jinping, la finalul ceremoniei care a avut loc pe Stadionul Olimpic.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
China a cenzurat discursul de deschidere a Jocurilor Paralimpice de la Beijing
Galerie Foto
La competiția în care sportivii ruși și bieloruși au fost interziși, Președintele Comitetului Paralimpic Internațional, Andrew Parsons, a avut un discurs special, plin de emoție, legat și de războiul din Ucraina.
Andrew Parsons a făcut un apel la pace, dar a discursul său a fost cenzurat de televiziunea chineză. "În această seară, vreau să încep cu un mesaj de pace”, a spus Andrew Parsons, în engleză.
Pe micile ecrane din China, nivelul de volum al vocii lui Parsons a fost dat mai încet, pentru a nu se putea înțelege clar ce transmite în engleză. Mai mult, traducătorul nu a tradus deloc în chineză pasajele în care Parsons făcea referire la războiul din Ucraina și cerea oprirea lui.
Următoarele segmente ale discursului său au fost, de asemenea, cenzurate de CCTV:
"Ca lider al unei organizaţii în care diversitatea este celebrată şi diferenţele sunt îmbrăţişate, sunt îngrozit de ceea ce se întâmplă în lume în acest moment. Secolul XXI este pentru dialog şi diplomaţie, nu pentru război şi ură.
Armistiţiul olimpic reprezintă o rezoluţie ONU adoptată de 193 de state membre la Adunarea Generală a ONU. Trebuie să fie respectat şi onorat, nu încălcat”, a mai afirmat Parsons, în discursul său din deschiderea Jocurilor Paralimpice.
România are 2 sportivi la Jocurile Paralimpice de la Beijing
Jocurile Paralimpice de iarnă de la Beijing au fost declarate deschise vineri de preşedintele Chinei, Xi Jinping, la finalul ceremoniei de deschidere, desfăşurată pe Stadionul Olimpic ''Cuib de pasăre'', pe fondul conflictului armat dintre Rusia şi Ucraina.
Cea de-a 13-a ediţie a Jocurilor Paralimpice de iarnă, care va dura până pe 13 martie, a debutat sub privirile delegaţiei Ucrainei, însă fără Rusia şi Belarus, ambele excluse joi de către Comitetul Internaţional Paralimpic (IPC), după ce acesta acceptase iniţial prezenţa sportivilor din aceste ţări sub drapel neutru.
Ceremonia de deschidere a început cu o animaţie a planetei pentru a prezenta fostele ediţii ale Jocurilor.
La Jocurile Paralimpice de la Beijing vor participa 564 de sportivi din 46 de ţări, la şase sporturi, para biatlon, curling în fotoliu rulant, para hochei pe gheaţă, para schi alpin, para schi fond şi para snowboard, şi 78 de probe pentru medalii. La aceste Jocuri vor evolua un număr record de femei, 138.
Flacăra olimpică a fost aprinsă de Li Duan, cvadruplu campion paralimpic la atletism.
România va fi reprezentată de doi sportivi la Jocurile Paralimpice de iarnă de la Beijing, Laura Văleanu (para schi alpin) şi Mihăiţă Papară (para snowboard).
Etichete: china , beijing , xi jinping , jocurile paralimpice 2022 , andrew parsons
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...