Se majorează premiile pentru sportivii români. Anunțul de ultimă oră făcut de premierul Dăncilă
24.07.2018, 12:01Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a anunţat că în cadrul şedinţei de Guvern, de marți, vor fi aprobate criteriile de acordare a premiilor şi recompenselor financiare pentru sportivii de performanţă şi antrenori.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Vom aproba azi criteriile de acordare a premiilor şi recompenselor financiare care pot fi acordate sportivilor de performanţă şi înaltă performanţă, antrenorilor şi celorlalţi participanţi la activitatea sportivă. Sportivii români ne reprezintă în lume şi merită recunoaşterea şi preţuirea noastră. Vom majora substanţial premiile pentru competiţiile sportive, atât cele organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, cât şi de alte ministere, cum ar fi Ministerul Afacerilor Interne sau Ministerul Apărării Naţionale. Aceste modificări au fost stabilite în urma consultărilor cu numeroase instituţii, precum Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, federaţii sportive, cluburi sportive, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale", a afirmat Viorica Dăncilă înaintea ședinței de Guvern.
În altă ordine de idei, Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST), afiliat la Federaţia Publisind şi membru al Blocului Naţional Sindical, a anunţat într-un comunicat de presă remis AGERPRES, organizarea mai multor acţiuni de protest care se vor încheia cu greva generală a angajaţilor Ministerului Tineretului şi Sportului, programată pentru 8 august.
Revendicările SNST sunt cele susţinute în comunicarea cu factorii decidenţi încă de la începutul anului: egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plata, conform Deciziei CCR nr.794/2016, reîncadrarea personalului conform Legii nr.153/2017 (diferenţiat pe funcţii, răspundere, vechime), plata muncii în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbătorile legale şi a orelor suplimentare, acordarea sporului de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional, acordarea sporurilor - aplicarea regulamentului de sporuri, egalizarea salariilor celor din federaţiilor sportive naţionale, la nivelul celor din subordonatele MTS, acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii federaţiilor sportive naţionale, suplimentarea numărului de angajaţi, deblocarea posturilor vacante şi prelungirea contractului colectiv de muncă.
Agerpres
Etichete: viorica dancila , premii sportivi , premii majorate , guvern sportivi , decizii guvern , anunt dancila sportivi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...