Scandalul din Spania ia amploare! Jucătoarea sărutată pe gură de președintele Federației i-a cerut demisia lui Rubiales
articol scris de Digi Sport23.08.2023, 22:18
Scandalul produs de gestul lui Luis Rubiales (45 de ani), președintele Federației de Fotbal din Spania, după ce ”La Roja” a câștigat Cupa Mondială de fotbal feminin continuă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rubiales a sărutat-o pe gură pe jucătoarea Jenni Hermoso în momentul în care îi înmâna medalia de campioană mondială, gest pe care, într-un clip postat pe rețelele sociale, a mărturisit că îl regretă.
Jenni Hermoso a cerut demiterea lui Luis Rubiales
Galerie Foto
Într-un comunicat emis de FUTPRO, Jenni Hermoso a cerut sancțiuni dure pentru actualul președinte al Federației Spaniole de Fotbal, măsuri sinonime cu demiterea acestuia.
”Sindicatul FUTPRO, în coordonare cu agenția TMJ se ocupă să îmi apere interesele în această problemă. Cerem Federației Spaniole de Fotbal să aplice protocoalele necesare, să garanteze drepturile jucătorilor și să adopte măsuri exemplare.
Este esențial ca echipa națională să fie reprezentată de personalități care au ca valori egalitatea și respectul în toate domeniile”, se arată în comunicatul emis de Jenni Hermoso.
De asemenea, și Liga Feminină de Fotbal din Spania a cerut demiterea lui Luis Rubiales tot prin intermediul unui comunicat oficial:
”Una dintre cele mai mari realizări din istoria sportului spaniol a fost pătată de comportamentul rușinos al celui mai mare reprezentant al fotbalului din Spania, care, încă o dată, ghidat de nevoia sa de a ieși în evidență, a demonstrat că nu se poate ridica la nivelul acestei funcții”.
Prim-ministrul Spaniei l-a criticat dur pe Luis Rubiales
Pedro Sanchez, premierul Spaniei, l-a criticat dur pe președintele Federației Spaniole de Fotbal și a catalogat gestul său ca ”inacceptabil”. Politicianul i-a transmis lui Rubiales că scuzele prezentate nu sunt suficiente și trebuie să clarifice situația.
”Au fost gesturi precum cel al domnului Rubiales care indică faptul că țara noastră are mult de recuperat la capitolul egalității și respectului dintre sexe.
A fost un gest inacceptabil. Rubiales trebuie să clarifice ceea ce s-a văzut. Consider că scuzele pe care și le-a cerut nu sunt suficiente. Mai mult, consider că nu sunt adecvate”, a declarat Pedro Sanchez, prim-ministrul Spaniei, conform Mundo Deportivo.
Etichete: spania , luis rubiales , jenni hermoso
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...