S-a pronunţat divorţul dintre Ryan Giggs şi Stacey Giggs
14.08.2017, 15:40Ryan Giggs şi Stacey Giggs au divorţat, după ce astăzi un tribunal din Londra a dat sentinţa. Lucrurile rămân totuşi complicate, urmând ca un alt proces să stabilească modul în care va fi împărţită averea.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Infidelităţile fostului jucător emblematic al lui United au fost de notorietate, presa engleză alocând spaţii largi în ultimii ani subiectelor cu galezul în prim plan. Fără doar şi poate, cea mai mediatizată relaţie avută de Giggs a fost cea cu soţia fratelui său. Timp de 8 ani, fostul mijlocaş stânga a avut o aventură cu Natasha Lever, fără ca soţia sa sau fratele său să bănuiască.
Într-un final, idila a fost demascată, iar Stacey Giggs nu a mai suportat: a intentat divorţ. Azi, după 10 ani de mariaj, un tribunal din capitala Angliei s-a pronunţat în favoarea ruperii contractului care îi lega pe cei doi.
Chiar dacă divorţul a fost proclamat, lucrurile sunt departe de a se încheia. Asta pentru că procesul nu a stabilit modul în care va fi împărţită averea. Una deloc de neglijat, fostul mare fotbalist adunând cel puţin 40 de milioane de lire, notează presa engleză. Avocaţii celor doi foşti soţi se vor pune la masa negocierilor, însă se preconizează deja că nu se va ajunge la o soluţie de compromis prea uşor. Cel mai probabil, în cele din urmă un judecător va trebui să decidă cum vor fi împărţiti banii şi bunurile.
Stacey (foto dreapta) a fost distrusă în momentul în care a aflat că soţul său a înşelat-o cu Natasha Lever, soţia fratelui jucătorului. Dacă peste alte escapade a putut să treacă, aceasta a fost picătura care a umplut paharul.
Etichete: giggs , giggs divort , divort giggs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...