S-a căsătorit la 18 ani, după ce a semnat un contract rar întâlnit. Deja a "comis-o": "A trebuit să-i cumpăr un telefon"
articol scris de Digi Sport17.09.2024, 12:37
Endrick, care a împlinit 18 ani în urmă cu două luni, şi-a anunţat căsătoria cu modelul şi influencerul Gabriely Miranda, printr-o serie de fotografii pe care le-a publicat pe Instagram.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Endrick s-a căsătorit cu Gabriely Miranda: "Ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni nu desparte!"
Galerie Foto
"În sfârşit căsătoriţi", au scris cei doi într-o postare comună pe reţelele de socializare, alături de un citat biblic: "În acest fel, ei nu mai sunt doi, ci un singur trup. Aşadar, ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni nu desparte".
În fotografiile respective, Endrick este îmbrăcat într-un costum de culoare neagră, purtând însă pantofi sport, fără cravată sau şosete, în timp ce mireasa, în vârstă 21 de ani poartă o rochie albă.
Deşi niciunul nu a oferit mai multe detalii, versiunile din mass-media indică faptul că Endrick şi Gabriely s-au căsătorit într-o ceremonie privată şi că aceasta nu a fost dezvăluită anterior.
Jucătorul lansat de Palmeiras şi considerat una dintre cele mai mari promisiuni ale fotbalului brazilian anunţase în octombrie 2023, înainte de a se prezenta la Real Madrid în iulie a acestui an, angajamentul său formal faţă de tânăra care îi era iubită de mai multe luni.
Gabriely Miranda se stabilise deja în capitala Spaniei alături de partenerul ei, aşa că oficializarea legăturii dintre cei doi era aşteptată în orice moment.
Ambii au publicat şi în aprilie un document oficial înregistrat la notar şi intitulat ''contract de logodnă'' în care şi-au asumat angajamente în cuplu.
"Contractul semnat pedepse pentru folosirea anumitor cuvinte în conversațiile dintre ei, cum sunt 'um', 'bine', 'okay' și chiar 'frumos'. Toate acestea sunt total interzise în relația lor. Pe de altă parte, ei trebuie să-și spună 'te voi iubi necondiționat'.
De asemenea, este strict interzisă deprinderea de obiceiuri nocive. Schimbările bruște de personalitate sau de comportament nu sunt acceptate. De asemenea, rutina trebuie spartă și cei doi trebuie să găsească lucruri de făcut împreună, doar ei doi, în timpul săptămânii.
Dacă vreunul încalcă acest contract, este pedepsit. Cel care greșește trebuie să-i dea celuilalt orice își dorește, la sfârșitul lunii. Endrick a comis deja o greșeală și a dezvăluit: 'A trebuit să-i cumpăr un iPhone!'.", notează as.com.
Gabriely Miranda, soția lui Endrick
Galerie Foto
Etichete: real madrid , casatorie , endrick , gabriely miranda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...