Rinat Akhmetov, oligarhul ucrainean care s-a dezis de Vladimir Putin, anunț categoric: "Nu se pune problema"
articol scris de Digi Sport08.03.2022, 08:10
Rinat Akhmetov, considerat cel mai bogat om din Ucraina și patron al echipei de fotbal Șahtior Donetsk, a luat o decizie radicală la 13 zile de la declanșarea războiului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cunoscut ca un om apropiat de Vladimir Putin și de Rusia, acesta a fost afectat de războiul care este dus în Ucraina de mai multe zile și a hotărât să se dezică de liderul de la Kremlin.
Rinat Akhmetov a decis: Nu pleacă din Ucraina, în ciuda războiului!
Rinat Akhmetov spune că nu se aștepta la dezastrul pe care Rusia l-a declanșat în Ucraina, iar momentul în care bombardamentele au început l-a surprins dormind.
Oligarhul care deține Șahtior Donetsk a anunțat în mod public că nu-și abandonează țara și oamenii, iar în ciuda asaltului armatei ruse, urmează să facă tot ce-i stă în putință să le fie de ajutor cetățenilor.
"Veștile despre începutul războiului m-au prins acasă, în Kiev, când eram în pat. Dormeam, iar asistentul meu a venit în fugă și mi-a zis: 'Rinat, trezește-te! Suntem bombardați, a început războiul!'
Nici în cel mai negru coșmar al meu nu-mi puteam imagina că o să fie bombe țintite către Harkov și Kiev, către casele oamenilor și către spitale. Acum fac asta și în sate, în orașe, distrug infrastructura...Cel mai rău e că oamenii normali mor și suferă. Inima îmi este frântă când văd ce se întâmplă în Mariupool.
Faptul că oamenii se ascund unde pot pentru a supraviețui este incredibil. Astăzi, toate resursele mele se concentrează pe ajutorarea persoanelor rămase în Ucraina, care au fost prinși la mijloc în acest război.
Sunt în Ucraina și nu plec nicăieri. Continuăm să ajutăm oamenii cu mâncare, medicamente și tot ce e nevoie", a spus Rinat Akhmetov, conform Ukranews.
Rinat Akhmetov a întors armele și-l atacă pe Vladimir Putin
Acuzat în trecut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, că ar fi un apropiat al liderului de la Kremlin, Rinat Akmetov a decis să iasă public și să vorbească despre războiul pe care Rusia l-a pornit în țara sa.
Patronul de la Șahtior Donetsk acuză în termeni duri Rusia pentru acțiunea de invadare și spune că Vladimir Putin este un criminal de război.
"Rusia este o țară agresoare și Putin un criminal de război. Ucraina a fost mereu pacifistă și nu a atacat pe nimeni. Astăzi, în satele, în orașele noastre, infrastructura este distrusă, civilii mor și suferă", a spus Rinat Akhmetov, conform Jaunenglish.
Conform The Kyiv Independent, Akhmetov a rupt orice legătură cu Rusia la doar 10 zile de la începutul războiului. De asemenea, primul oligarh ucrainean care a decis să vorbească public împotriva regimului de la Kremlin a spus ca viitoarele sale afaceri să nu o să mai fie făcute cu parteneri din Rusia sau pe teritoriul respectivei țări.
Akhmetov o să sprijine armata ucraineană în războiul contra Rusiei
Akhmetov a fost unul dintre oamenii care a părăsit Ucraina înainte de război, însă se pare că a decis să se întoarcă și se află în zona Mariupol, acolo unde are una dintre cele mai mari fabrici ale sale. Acesta li s-a adresat celor peste 200 de angajați și a asigurat că sprijină țara în conflictul existent.
"Toți vrem o Ucraina puternică, independentă și unită în granițele sale recunoscute internațional. Acum, unitatea e cheia supraviețuirii noastre. Indiferent de scenariul pe care-l avem în față, vreau să ajut. Trebuie să facem totul pentru a evita un dezastru umanitar", a spus Akhmetov în urmă cu câteva zile, conform Marca.
Informațiile din presă vorbesc de faptul că Akhmetov și Poroschenko, doi dintre cei mai bogați oligarhi ucrainieni, l-au asigurat pe președintele Volodimir Zelensky de susținerea lor, în principal pentru armată, din punct de vedere financiar.
"Toți au spus că sunt gata de orice pentru a ajuta", explic Berezovets, oligarhii având capacitatea de a sprijini enorm armata Ucrainei prin intermediul fabricilor lor, care pot produce armament. Rinat Ahmetov este cel mai bogat om din Ucraina, cu o avere estimată la peste 6 miliarde de euro.
Etichete: rusia , ucraina , razboi , sahtior donetsk , akhmetov , rinat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...