Reacții dure la adresa lui Robinho, după ce s-a zvonit că se reapucă de fotbal. ”Locul lui e după gratii, nu pe teren”
articol scris de Digi Sport12.01.2023, 14:51
Zvonurile privind întoarcerea brazilianului Robinho în fotbal, la 38 de ani, având o condamnare cu executare în Italia, sub acuzația de viol, a stârnit un val masiv de critici la adresa fostului atacant de la Real Madrid, Manchester City sau AC Milan.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Robinho a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol, de către o instanță din Milano.
Critici dure pentru Robinho, care se gândește să revină în fotbal
Robinho nu a fost încarcerat deoarece justiția braziliană a refuzat să-l extrădeze pe Robinho în Italia, pentru a-și ispăși pedeapsa.
În plus, sentința nu a fost recunoscută în Brazilia și nu a fost nici măcar încarcerat, fiind liber și cu gândul la fotbal.
- Instanţa a motivat decizia contra lui Robinho prin ”dispreţul” arătat faţă de victimă şi supunerea ei la ”umilinţe brutale”.
Robinho s-a aflat în discuții cu două formații braziliene din ligile inferioare: Portuguesa Santista și Brasilense, însă fără a ajunge la un acord.
De asemenea, atacantul ar fi dorit și de mai multe formații din China, însă se teme să părăsească Brazilia pentru a nu fi arestat și extrădat în Italia.
Cel mai vocal contestatar al acestei scenariului cu Robinho întors pe gazon este fostul jucător brazilian Walter Casagrande, fotbalist cu 19 meciuri și opt goluri în naționala ”Selecao”.
- În acest moment, Casagrande este analist sportiv la TV Globo, dar și cel mai aprig critic al lui Robinho, pe care ar dori să-l vadă după gratii, nu pe terenul de fotbal.
Casagrande, despre Robinho: ”Nu vede nimic greșit în a viola o femeie”
”E condamnat pentru viol, ar trebui să fie în închisoare, nu să se plimbe pe plajă, să joace footvolley și să mediteze dacă se întoarce sau nu în iarbă.
Un individ care nu vede nimic greșit să violeze o femeie și care râdea de victimă într-o conversație telefonică înregistrată de poliție. Asta e în realitate: un ticălos, un laș.
Să ajungă la Portuguesa Santista? Cine angajează un infractor va fi complice la infracțiunea sa. Ar fi inacceptabil pentru un club să aducă un violator condamnat să joace fotbal.
Campionatul său trebuie să o închisoare de maximă securitate. Se plânge că e vânat de presă. Robinho, tu nu ești o persoană persecutată, tu ești căutat de justiția italiană. Să spui că ești nevinovat prin avocați. E un afront la adresa societății mondiale.
E datoria guvernului să rezolve această situație. E o rușine pentru Brazilia să aibă un violator cunoscut în lumea întreagă făcând paradă pe plajă și anunțând că vrea să joace din nou. A comis o infracțiune odioasă și cine îl angajează greșește la fel de mult. Locul lui nu e pe teren, ci după gratii”, a notat Casagrande în rubrica sa de la UOL Esporte.
Etichete: robinho , walter casagrande
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...