Reacția lui Iulian Miu, după ce s-a spus că a încercat să copieze la examen: ”Imediat m-au văzut supraveghetorii”
articol scris de Digi Sport05.10.2023, 12:07
Iulian Miu (47 de ani), fostul fundaș de la Steaua, care în prezent se ocupă de academia clubului din Ghencea, a avut, miercuri, examen scris la biologie, în tentativa de a obține carnetul de antrenor.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
În spațiul public a apărut informația potrivit căreia Miu a avut ghinion și "nu a picat pe subiect", motiv pentru care a încercat să se inspire de la Gabriel Cânu, care se afla lângă el, iar unul dintre supraveghetori l-a invitat pe fostul fotbalist să continue examenul de la catedră.
Iulian Miu: ”Când s-au afișat subiectele, am început să râd și să vorbesc cu el”
Iulian Miu a negat că a încercat să copieze, chiar dacă a recunoscut că într-adevăr a fost poftit să ia loc la catedră. În plus, fostul fundaș a transmis că a trecut cu brio examenul, grație propriilor cunoștințe.
”Eu cu Gabriel Cânu suntem prieteni de multă vreme, am jucat fotbal. Am discutat despre examen acum două-trei luni și ne-am pus cu burta pe carte, am colaborat și am schimbat impresii și diverse teme înainte cu multe zile de test.
Când eram lângă el, la examenul respctiv, atunci când s-au afișat subiectele, am început să râd și să vorbesc cu el. Ce bine e că am învățat! Asta i-am spus eu, a fost un examen complex. Imediat m-au văzut supraveghetorii și m-au mutat la catedră.
Doamna respectivă, foarte strictă, ne-a luat telefoanele, m-a invitat respectuos la catedră. Acolo am scris în continuare ceea ce am învățat și am luat examenul. Asta n-am văzut să fie scris undeva. Nu puteam să copiez că de abia ne dăduse subiectul respectiv când am fost mutat”, a spus Iulian Miu, potrivit Prosport.
Iulian Miu nu s-a ținut de promisiune
În 2021, Iulian Miu spunea că își va da demisia de la CSA Steaua, dacă FCSB va juca vreodată în Ghencea.
Ulterior, fostul fundaș și-a retras afirmațiile, sub pretextul că "a trecut prea mult timp" de când acestea fuseseră făcute.
"Am zis că-mi dau demisia dacă intră atunci pe Ghencea. Sunt doi ani de atunci. Eu am zis că-mi dau demisia atunci dacă intră FCSB pe Ghencea, dar de atunci au trecut doi ani, s-au schimbat multe. Am mai semnat un alt contract între timp. Eu atunci am zis că dacă intră… aveam informații clare că nu intră. Eu îmi dădeam demisia dacă intra FCSB pe Ghencea atunci sau în următorul an, dar după doi ani…Ce facem?
Eu am un contract semnat, să plece alții, nu eu. Eu nu-mi doresc să joace FCSB acolo. Îți dai seama că nu poți să vorbești ceva atunci și să se întâmple peste 10 ani. Nu am de ce să-mi dau demisia acum, am un proiect pe care l-am început", a declarat Iulian Miu, pentru sursa menționată anterior.
Etichete: iulian miu , examen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un tânăr din județul Cluj a fost oprit de polițiști, în toiul nopții, la volanul unei mașini, deși...