Războiul rece, 2.0. CIO a suspendat 4 sportivi ruși în ziua în care WADA a fost atacată de hackeri
14.09.2016, 11:40Doping-ul este subiectul momentului în sportul mondial, iar după Meldonium, un alt medicament face victime pe bandă rulantă în rândul sportivilor din Rusia. În ziua în care hackerii au spart baza de date a Agenției Mondiale Anti-doping (WADA), Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a anunțat suspendarea retroactivă a patru sportivi ruși, depistați pozitiv cu Turibanol, pe baza unor probe reanalizate, prelevate în timpul Jocurilor Olimpice din 2008 și respectiv 2012. În consecință, Rusia a pierdut două dintre medaliile câștigate la Beijing: argintul în proba de aruncarea suliței și bronzul ștafetei masculine de 4x400 m.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Potrivit comunicatului publicat marți de CIO pe site-ul oficial, în august 2015 forul mondial a demarat un proces agresiv de strângere de informații, care a determinat retestarea selectivă a unor probe stocate de la precedentele două ediții ale Jocurilor Olimpice. Iar taberele create par bine definite: în timp ce presupușii hackeri ruși au relevat date medicale aparținând exclusiv sportivelor din delegația Statelor Unite, toți cei patru sportivi sancționați marți de CIO reprezintă Rusia.
Turibanol-ul este un steroid descoperit în anii `60 și frecvent folosit în Republica Democrată Germană ca substanță dopantă, având ca substanță activă clordehidrometiltestosteron. Potrivit evolutionary.org, această substanță a contribuit decisiv la rezultatele pozitive ale RDG-ului, atât în anii '60, cât și în anii '80.
Probleme, din nou la atletism
Maria Abakumova (30 de ani) terminase concursul olimpic de la Beijing pe poziția a doua în concursul de suliță. Pentru că noile testele au relevat existența Turibanolului în organismul ei, rezultatul său a fost anulat și în consecință, Abakumova a pierdut argintul.
Cu aceeași substanță au fost prinși dopați și Denis Alexeev (28 ani), alergător pe distanța de 400 m, dar și Inga Abitova, locul șase în finala de la 10.000 m. Deși la individual nu a prins finala olimpică, Alexeev a făcut parte din ștafeta 4x400 m a Rusiei medaliată cu bronz, rezultatul echipei fiind anulat, medaliile urmând a fi scoase atât din palmaresul lui Denis, cât și din cel al colegilor lui.
Rusia a terminat Jocurile Olimpice de la Beijing cu 72 de medalii, dintre care 12 de aur, fiind a treia în clasamentul pe națiuni. Teste anti-doping ulterioare au determinat însă retragerea a șase medalii câștigate de sportivii ruși.
Lista suspendărilor dictate de CIO marți, 13 septembrie, este închisă de ciclista Ekaterina Gnidenko (23 ani), ocupanta unui loc 8 și a unui loc 18, în proba de sprint.
Etichete: rusia doping , cio suspendari , wada hackeri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...