Putin nu a stat pe gânduri și a reacționat imediat după ce a aflat rezultatul alegerilor! Relații tensionate între Rusia și CIO
articol scris de Digi Sport20.03.2025, 22:28
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis ''sincere felicitări'' fostei înotătoare zimbabwiene Kirsty Coventry, care a fost aleasă joi în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic, în ciuda tensiunilor dintre Moscova şi organizaţia cu sediul la Lausanne, pe fondul războiului dus de Rusia contra Ucrainei din 2022.

Preliminarii CM 2026: Israel - Norvegia, marți, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Turcia, marți, 17:30, DGS 1
Rusia a fost exclusă de la Jocurile Olimpice pentru atacarea Ucrainei şi doar 15 sportivi ruşi au putut participa la JO 2024, însă sub drapel neutru şi după o selecţie strictă.
Galerie Foto
Mesajul lui Vladimir Putin pentru Kirsty Coventry: ”Rezultatele votului sunt mărturia convingătoare a înaltei poziţii a dumneavoastră în sportul mondial”
''Sunt convins că experienţa dumneavoastră unică şi interesul pentru promovarea reală a nobilelor idealuri olimpice vor contribui la succesul acestei funcţii de înaltă responsabilitate'', a scris Putin într-o scrisoare adresată noii preşedinte a CIO, publicată de Kremlin.
''Rezultatele votului sunt mărturia convingătoare a înaltei poziţii a dumneavoastră în sportul mondial şi recunoaşterea remarcabilelor succese personale'', a mai transmis Putin.

''Ne bucurăm să vedem o mişcare olimpică mai puternică, mai independentă şi mai prosperă sub bagheta unei noi conducătoare şi să vedem Rusia urcând din nou pe podiumul olimpic'', a afirmat, la rândul său, ministrul rus al Sporturilor şi preşedintele Comitetului Olimpic Rus, Mikhail Degtyarev, pe Telegram.
Oficialul rus a felicitat-o pe Coventry, prima femeie şi primul african care ajunge la conducerea CIO, salutând ''strălucita sa carieră sportivă, victoriile sale olimpice, recordurile sale şi contribuţia la dezvoltarea sportului''.
Printre problemele care o aşteaptă pe Coventry se numără şi soarta sportivilor ruşi, cu un an înaintea JO de iarnă de la Milano-Cortina.
''Sperăm că sportivii noştri vor putea continua să participe la competiţiile internaţionale'', a declarat, joi dimineaţă, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitry Peskov.
Relaţiile dintre Moscova şi instanţele sportive mondiale sunt mai mult decât tensionate după aproape un deceniu de conflicte, între dezvăluirile legate de un sistem de dopaj susţinut de stat în Rusia la JO 2014 de la Soci, escaladări verbale, culminând cu tensiuni geopolitice ruso-occidentale.
În acest climat extrem de tensionat, Moscova a criticat ''rasismul şi neonazismul'' CIO, organizaţia olimpică acuzând în schimb Rusia de ''politizarea sportului'', notează Agerpres.
Etichete: rusia , cio , vladimir putin , comitetul international olimpic , presedinte cio , kirsty coventry
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Mike Waltz, ar putea fi demis de Donald...

