Puștiul român de la Barcelona care face senzație la echipele de juniori. Cum l-a "descoperit" FRF în urmă cu doi ani
articol scris de Mihai Alecu27.12.2021, 08:04
România ar putea avea un nou jucător la Barcelona, după ce Gică Popescu a scris istorie pentru gruparea catalană.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Barcelona este fără doar și poate unul dintre cele mai mari cluburi ale lumii, iar fotbaliștii români au avut cu greu acces la echipa catalană.
Ianis Târbă, tânărul junior de doar 15 ani care joacă la Barcelona
De-a lungul timpului, mai mulți tineri români au evoluat pentru juniorii celor doi granzi din Spania, Real Madrid și Barcelona.
Din păcate, niciunul nu a debutat pentru seniorii formației la care evolua, însă acest lucru se poate schimba.
Ianis Târbă, un tânăr atacant de doar 15 ani, joacă pentru juniorii Barcelonei și o face chiar bine.
Ianis Târbă, unul dintre puștii care a fost la trial-ul organizat de FRF
FRF a organizat în decursul aniilor mai multe acțiuni prin care îi invita pe copiii cu origini în România să participe la diferite trial-uri, pentru a fi văzuți de antrenori și monitorizați pentru a fi chemați la naționalele de juniori. Ianis Târbă a fost unul dintre remarcați, însă momentan nu a fost convocat la naționalele de juniori ale României.
Puștiul are dublă cetățenie, română și spaniolă, și poate evolua oriunde în atac, atât în benzi, cât și în zona centrală.
"De 2 ani sunt la Barcelona si acum il fac pe al treilea! Eu sunt si cu Messi, si cu Cristiano", a declarat Ianis Târbă, în 2019, la acțiunea organizată de FRF.
Etichete: barcelona , romania , juniori , junior , ianis târbă
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...