Prizoniera americană a cedat, după ce a stat 8 luni în închisoarea din Rusia
articol scris de Digi Sport07.10.2022, 08:19
Condamnată în Rusia la 9 ani de închisoare pentru trafic de canabis, Brittney Griner (31 de ani) a făcut apel, iar acesta va fi examinat pe 25 octombrie de un tribunal rus.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Brittney Griner a cedat în închisoarea din Rusia. "E în cel mai jos punct din viața ei" | FOTO Cum arată penitenciarul
Galerie Foto
Sportiva, care este închisă din luna februarie, a cedat nervos, scriu jurnaliștii de la Marca. "Se teme foarte tare că va fi lăsată și uitată în Rusia", scrie sursa citată.
Cherelle Griner, soția lui Brittney Griner, a dezvăluit, într-un interviu acordat CBS Mornings, că baschetbalista se află "în cel mai jos punct din viața ei".
"Se teme foarte tare că va fi lăsată și uitată în Rusia. Mi-a spus la telefon că simte că viața ei pur și simplu nu contează. 'Văd că nu simte nimeni nevoia să mă aducă acasă. Chiar sunt nimeni?', mi-a spus. Creierul meu nu poate să perceapă ce se întâmplă.
Nu știu dacă mai are voință să continue să se trezească în fiecare zi într-un loc în care nu are pe nimeni.", a declarat Cherelle Griner.
Galerie Foto
Brittney Griner a fost arestată în februarie, la Moscova
Considerată una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney Griner, în vârstă de 31 de ani, a fost arestată în februarie, la Moscova, după ce s-a găsit asupra ei un vaporizator care conţinea lichid pe bază de canabis.
Ea a recunoscut că a deţinut substanţa respectivă, afirmând însă că a adus-o în Rusia din neatenţie şi că a folosit-o legal în SUA, ca analgezic.
Cazul său, alături de cel al unui alt american deţinut în Rusia, fostul militar Paul Whelan, a căpătat o semnificaţie geopolitică în contextul crizei dintre Moscova şi Washington legată de ofensiva rusă din Ucraina.
Preşedintele american Joe Biden s-a întâlnit în septembrie cu familiile lui Brittney Griner şi Paul Whelan pentru a le asigura de sprijinul său.
Statele Unite susţin că au făcut o ofertă Moscovei pentru eliberarea celor doi.
Ruşii trebuie acum "să facă o contraofertă serioasă", a declarat marţi Karine Jean-Pierre.
Etichete: rusia , sua , brittney griner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...