Prima reacție a lui Mario Mutu după decizia instanței în privința lui Adrian Mutu
articol scris de Digi Sport05.10.2022, 14:44
Alexandra Dinu (41 de ani) a dovedit în instanță că Adrian Mutu (43 de ani) nu a mai plătit pensia alimentară din 2014 şi a obţinut o hotărâre definitivă şi executorie, dar până acum nu a recuperat banii.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Ce spune Mario Mutu despre Adrian Mutu
Antrenorul Rapidului a fost informat de instanţa Judecătoriei Buftea că trebuie să-i plătească fostei sale soţii suma de 123.254,15 euro şi 419,78 lei.
Mario Mutu (22 de ani) a făcut primele declarații referitoare la procesul dintre părinții săi.
”Din punctul de vedere al relației mele cu el, e bine. Este taică-miu, îl iubesc și sunt mândru de el. Poate nu suntem atât de apropiați cum sunt majoritatea copiilor cu părinții lor. Iubirea este aici.
Niciunul dintre ei (n.r. Alexandra Dinu și Adrian Mutu) nu este ipocrit. Una este ce se scrie în ziare, alta e ce se întâmplă pe bune. Eu, să fiu sincer, nici nu citesc ziarele, nu mă interesează. Dar în ziare e ceva, viața reală este altceva.
Nu știu! Nu mă interesează. Nu e că nu vreau să zic, dar nu știu. Eu chiar le am pe ale mele. Procese… eu nu am făcut rău nimănui, niciodată, din punctul ăsta de vedere al procesului lor și treburile lor sunt mari. Eu sunt mare, ei sunt mari. Este normal…
Tata are soție frumoasă, copil frumos, frățiorul meu, Tiago. Fiecare cu treburile lui. Ce se întâmplă în ziare, ce scrie lumea, nu mă interesează și nici nu vreau să știu”, a declarat Mario Mutu, pentru Fanatik.
- În afara Alexandrei, Adrian Mutu a mai fost căsătorit şi cu Consuelo Matos, cu care are două fete, iar acum este însurat cu Sandra Mutu şi cei doi au un băiat.
- Pe 9 septembrie 2022, Mario a împlinit 20 de ani, deci nu mai este minor de doi ani.
Adrian Mutu, obligat să-i plătească Alexandrei Dinu 123.254,15 euro şi 419,78 lei
Galerie Foto
Adrian Mutu (43 de ani) a fost informat de instanţa Judecătoriei Buftea că trebuie să-i plătească fostei sale soţii, Alexandra Dinu, 123.254,15 euro şi 419,78 lei.
Pentru a se asigura că antrenorul Rapidului nu va mai apela la subterfugii pentru a nu plăti pensia alimentară restantă pentru fiul său, Mario, judecătorii au confirmat poprirea pe jumătate din salariul său declarat.
Sentinţa vine la patru ani de la chemarea lui Adrian Mutu în instanţă pentru plata pensiei alimentare, când s-a si obţinut o sentinţă definitivă.
Acum, la sentinţa dată de Judecătoria Buftea, Adrian Mutu are termen cinci zile pentru a face apel. Fostul mare internaţional român făcuse cerere pentru amânarea popririi.
”Validează poprirea înfiinţată prin dispoziţia de poprire emisă la data de 09.03.2022 de BEJ IFL în dosarul execuţional nr. 19/2016 pentru suma de 123.254,15 euro şi 419,78 lei. Validează poprirea înfiinţată prin dispoziţia de poprire emisă la data de 09.03.2022 de BEJ IFL în dosarul execuţional nr. 27/2018 pentru suma de 123.254,15 euro şi 419,78 lei.
Obligă terţul poprit să plătească creditoarei, suma reprezentând 1/2 din veniturile salariale lunare nete pe care terţul poprit le datorează debitorului începând cu data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, 11.03.2022. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de amendare a terţului poprit. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 28.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia instanței, publicată de Fanatik.
Prima soţie a lui Adrian Mutu a dovedit instanţei încă din 2018 că bărbatul cu care a fost căsătorită între 2001 şi 2003 nu a mai plătit pensia alimentară din 2014 şi a obţinut o hotărâre definitivă şi executorie, dar până acum nu a recuperat banii.
FOTO Mario Mutu, într-o relație cu Mara
Mario Mutu (20 de ani), fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, este într-o relație cu Mara (18 ani - FOTO), o cântăreață aflată încă la început de drum.
Galerie Foto
Etichete: adrian mutu , mario mutu , alexandra dinu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...