Prima reacție a lui Igor Surkis, după ce ucrainenii au spus că a plecat din țară cu peste 17 milioane de dolari cash
articol scris de Digi Sport24.03.2022, 22:04
În urmă cu trei zile, presa din Ucraina scria că Igor Surkis (63 de ani), patronul lui Dinamo Kiev, a fugit de război la bordul unei mașini blindate în valoare de 700.000$ și a scos din țară nu mai puțin de 17,6 milioane de dolari.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar dacă înaintea izbucnirii propriu-zise a războiul Surkis transmitea răspicat că nu va părăsi Ucraina indiferent de circumstanțe, patronul lui Dinamo Kiev a plecat din țară, în Ungaria, fapt confirmat și de Florin Cernat, fost jucător al echipei din capitala ucraineană.
Prima reacție a lui Igor Surkis, după ce ucrainenii au spus că ar fi scos din țară peste 17 milioane de dolari
Cu toate acestea, Igor Surkis, prin vocea purtătorului său de cuvânt, a anunțat că informația potrivit căreia a avut asupra lui peste 17 milioane de dolari cash atunci când a trecut granița în Ungaria este falsă.
”Vă informăm că informațiile publicate pe anumite surse despre presupusa scoatere a oricărei sume de numerar din Ucraina de către Igor Surkis, Hryhoriy Surkis sau cineva din familia lor nu sunt adevărate și sunt o minciună.
Până în prezent, în numele lui Igor Surkis, avocații săi ucraineni și maghiari au trimis cereri oficiale autorităților vamale maghiare pentru a respinge informațiile false de scoatere de numerar”, se arată pe site-ul sport.ua.
Aceeași sursă anunța pe 21 martie că Igor și Hryhoriy Surkis, împreună cu familiile lor, nu au plecat cu mâna goală din Ucraina. Deși la vama din Ucraina nu ar fi declarat că ar deține numerar, când au ajuns la punctul de trecere în Ungaria, ar fi scos nu mai puțin de 17,6 milioane de dolari.
Igor Surkis susținea răspicat că nu va părăsi Ucraina, indiferent de circumstanțe
”Stau în biroul meu și asta se întâmplă în fiecare zi. Nu am de gând să plec nicăieri, cred că este important să ne păstrăm calmul. Dacă intri în panică, ai pierdut deja. Plănuiesc să muncesc la Kiev și în viitorul apropiat și să vizitez cantonamentul lui Dinamo Kiev și al echipei U19, din Turcia.
În acest moment, clubul nostru este închis aproape complet din cauza Covid-19. Este carantină, sunt foarte multe cazuri. Am efectuat o vaccinare completă a angajaților de la Dinamo și se lucrează de la distanță, în acest moment, în majoritatea departamentelor. Eu nu am cum să rezolv problemele de acasă, așa că sunt mereu în biroul clubului.
Nu este panică, suntem calmi și pregătiți pentru diverse scenarii. Cred că va fi totul bine la noi în țară. Invit fanii în tribune, echipele noastre au nevoie de sprijinul și energia lor”, spunea Igor Surkis, cu câteva zile înainte de începutul războiului.
Imaginile războiului din Ucraina
Galerie Foto
Etichete: igor surkis , razboi ucraina , patron dinamo kiev , surkis 17 milioane dolari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...