Prima reacție a lui Conor McGregor, după ce a fost condamnat pentru viol
articol scris de Digi Sport26.11.2024, 15:41
Luptătorul Conor McGregor (36 de ani) a vorbit din nou despre violul pentru care a fost condamnat de un tribunal din Dublin.
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Pentru că procesul a fost în civil, nu poate fi vorba despre o condamnare la închisoare.
Nikita Hand, femeia care l-a acuzat de viol și agresiune în 2018 și care l-a dat în judecată pe sportiv, va primi daune de 250 de mii de euro.
În apărarea sa, McGregor a transmis că a avut relații intime cu Nikita Hand, dar consensuale. Însă juriul, după ce a deliberat timp de șase ore și 10 minute, l-a găsit vinovat.
McGregor: "Mi-am instruit echipa juridică să conteste decizia"
La plecarea din tribunal, luptătorul a fost fotografiat la braț cu partenera sa, Dee Devlin, care a părut serios afectată de proces. Irlandezul a declarat că regretă tot ce s-a întâmplat.
"Oamenii vor să știe despre mine, aveam nevoie de timp. Știu că am făcut greșeli. Nu ar fi trebuit să întorc niciodată spatele femeii pe care o iubesc cel mai mult pe lume. Totul este doar vina mea", a declarat McGregor pentru "The Notorious" citat de marca.ro.
Cu toate că a fost găsit vinovat, luptătorul a anunțat că va ataca decizia tribunalului.
"Oricât de mult regret, tot ceea ce s-a întâmplat în acea noapte a fost consensual și toți martorii prezenți au depus jurământ. Mi-am instruit echipa juridică să conteste decizia”, a mai declarat luptătorul.
Conor McGregor nu a mai luptat de trei ani și încă așteaptă să se întoarcă oficial în UFC, după ce nu a putut concura din cauza unei accidentări în lupta programară în luna iunie a acestui an.
Conform celor de la Marca, irlandezul a declarat: "Voi merge înainte. Asta e. Nimic mai mult. Înapoi la sală! Lupta mă așteaptă!”
Incidentele în care Conor McGregor a fost implicat
- pe 5 aprilie 2018, McGregor a aruncat cu o liză (obiect de transportat marfa) și cu mai multe obiecte în geamul unui autobuz în care se afla Khabib Nurmagomedov. Doi luptători au fost răniți de cioburile geamului spart.
- pe 6 octombrie 2018, după meciul cu Khabib Nurmagomedov, a participat la bătaia generală care a urmat chiar în ring, imediat după partidă. A fost amendat cu 50.000 de dolari și suspendat 6 luni. Aceeași pedeapsă a luat-o și Nurmagomedov. McGregor a pierdut meciul printr-o strangulare în runda a patra.
- pe 10 decembrie 2018, ar fi violat o tânără în jur de 20 de ani într-un hotel din Dublin.
- pe 17 ianuarie 2019, McGregor a fost arestat pentru viol, iar apoi eliberat pe cauțiune.
- pe 11 martie 2019, când era la Miami, a fost arestat, acuzat de jaf și ultraj, după ce i-ar fi luat telefonul unui suporter care îl filma, iar apoi i l-a distrus. A fost eliberat în schimbul unei cauțiuni de de 12.500 de dolari.
Etichete: conor mcgregor , dee devlin , nikita hand
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...