Foto Prima imagine cu Lucian Burdujan, după ce a fost dat dispărut! Unde s-a fotografiat fostul fotbalist
articol scris de Digi Sport15.12.2023, 17:51
La începutul lunii noiembrie, Lucian Burdujan (39 de ani), fost atacant la FCSB, Rapid și FC Vaslui, a apărut pe site-ul Poliției Române la secțiunea persoanelor dispărute.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lucian Burdujan s-a fotografiat pe stadionul din Piatra Neamț
Familia fostului fotbalist nu mai știa nimic de el din noiembrie 2022. După aproximativ un an de incertitudine referitoare la situația lui Lucian Burdujan, fostul atacant a scris un mesaj pe contul său de Facebook, marți, 14 noiembrie. Acesta a ținut să își exprime regretul pentru deceseul tatălui său, care s-a produs pe data de 9 octombrie.
La o zi distanță, Lucian Burdujan s-ar fi prezentat în București, la secția de Poliție numărul 11 din Capitală, a notat ProTv. Acesta le-a transmis oamenilor legii că a plecat în mod voluntar de acasă și le-a solicitat autorităților să îl scoată de la secțiunea persoanelor dispărute.
Acum, după o lună, fostul sportiv a postat prima imagine după incidentul în care a fost implicat. Acesta s-a fotografiat pe stadionul celor de la Ceahlăul Piatra Neamț, formația unde și-a început cariera.
Galerie Foto
În 2004 a făcut pasul la Rapid. Au urmat FC Vaslui și FCSB, iar din 2011 și până în 2020 a evoluat în străinătate, în Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Gibraltar și Grecia.
Una dintre cele mai mari realizări ale fostului fotbalist este sfertul de finală din Cupa UEFA dintre FCSB și Rapid. FCSB reușea să se califice dramatic, după 1-1 în Giulești (30 martie 2006) și 0-0 pe Stadionul Național (6 aprilie 2006).
Recent, au ieșit la iveală informații despre situația lui Lucian Burdujan, care și-ar fi pierdut toți banii câștigați din fotbal la jocurile de noroc. Fosta sa soție a făcut mai multe dezvăluiri.
"Viciul lui a fost reprezentat de jocurile de noroc! E o boală. A pierdut sute de mii, milioane de euro, câștigate ca fotbalist. Gândul lui era să recupereze din banii pierduți. N-am avut cu cine să discut. Mi-am refăcut viața, iar el nu s-a mai interesat de copii. Fotbalul era viața lui. Nu accepta ajutorul nimănui”, a declarat fosta soţie a lui Lucian Burdujan, conform GSP.ro.
Etichete: lucian burdujan , burdujan disparut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...