Exclusiv Povestea lui Jilăveanu, "Luis Hernandez" din Trivale. "Driblam și pomii de pe stradă!" Cine din vestiar i-a zis să se tundă

• La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1

• SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Întâlnirea are loc pe strada îngustă din fața casei fostului atacant, aflată la câteva minute de stadionul din 1 Decembrie, și la vreo 10 minute de șoseaua principală, București - Giurgiu.

E liniște în zona în care a copilărit Marian Jilăveanu și soarele arde ca-n mijlocul verii. Un bătrân cu o bască nehotărât așezată pe cap îi salută pe șoferi din poarta casei, un motan mândru face echilibristică pe un gard de aproape 2 metri înălțime, o căruță trece în grabă.

Marian Jilăveanu: "În copilărie, driblam toți pomii de pe stradă"

"Jilă", așa cum l-a poreclit unul dintre colegii de la Gaz Metan, are o voce veselă și nerăbdătoare.

Salută reporterul cu semnul universal de ospitalitate: zâmbetul. E tuns army și surprinde din start. "Vezi pomii ăia?", cuprinde cu privirea toată strada, arătându-i reporterului câțiva pomi împodobiți de culoare și lumină.

"În copilărie, îi driblam pe toți și apoi mă întorceam cu mingea ca să-i mai driblez încă o dată. Eram norocos că eu aveam mingi, tata juca fotbal la echipa din comună, era portar. Dar să nu crezi că strada era asfaltată, pe jos era pământ, se făcea noroi.

Aici mi-am început aventura în fotbal, pe stradă. Mingea era singura mea jucărie, nu aveam mașinuțe, tractorașe, motorașe. Probabil și din acest motiv am fost individualist de la juniori", accentuează fostul atacant.

Locul de întâlnire cu fostul fotbalist de la FC Argeș e chiar punctul de pornire al acestuia într-un sport care i-a adus bucurii și încercări care l-au oțelit: strada din fața casei.

A călătorit necontenit prin țară, dar mereu s-a întors acasă, la părinții care băteau kilometri întregi, cu trenul, ca să-și vadă fiul pe la Mediaș sau Hunedoara.

"Când știam că sunt în tribună, parcă dădeam și mai mult ca să-i fac fericiți", punctează Marian. 

Scena discuției cu fostul atacant de la FC Argeș, FC Brașov, Mediaș sau Corvinul se mută rapid pe stadionul din comună, unde Jilă meșterea la juniorat driblinguri enervante pentru colegi și adversari. Pășește hotărât pe iarba udă și aruncă o privire scurtă spre tribune. Acum e antrenor și crede cu tărie în proiectul său. Vrea ca echipa comunei să lanseze din nou fotbaliști.

Visul de la 1 Decembrie. "Speranța mea e să joace în Liga 1"

"Aici am început... Acum am un proiect să fac inițiere cu copii de 5-7 ani și speranța mea e să joace în Liga 1, să fie descoperiți de mine și formați de mine.

1 Decembrie a dat doi jucători în Divizia A. Pe mine și pe Fănel Niia (n.r.: - fost jucător la Petrolul, Astra, Farul, FC Brașov). Dar pe lângă noi am avut și alți colegi cu mare potențial, Pise Robert, Gelu Tănase, Liviu Simion, dar ei nu au avut șansa de a juca în eșalonul principal al fotbalului românesc. Dacă noi am reușit, de ce să nu reușească și acești copii!?

Cu sprijinul autorităților locale încerc să dezvolt proiectul Primii Pași. Am vrut să încep de anul trecut, dar în pandemie, părinții au fost reticienți.

În prezent, formez o echipă de seniori pe care o vom înscrie în Liga a 5-a din sezonul viitor. E o formație compusă doar din copiii din localitate, pe care îi cunosc, pentru că i-am avut elevi în trecut.

Sunt câțiva dintre ei care au cochetat cu Viitorul lui Hagi, cu FCSB, unii dintre ei au avut prezențe la loturile naționale la categoria de vârstă 1997, jucători talentați precum Dragoș Teleoacă, Sebastian Bîgu, Trendo Alexandru, Matei Alexandru și alții. Sunt copii cu calități reale. 

Această echipă de seniori formată din copiii localității e înființată pentru a da continuitate cunoscătorilor de fotbal care nu sunt puțini, pentru că de-a lungul timpului comuna a avut istorie în fotbal. Visul meu e să vină și lumea la stadion, să le oferim o bucurie și bătrânilor care veneau înainte la meciuri.

Fotbalul nu mai e ca pe vremea noastră, de multe ori intervine comoditatea părinților și a copiilor, preferând să stea pe calculator", continuă atacantul retras de fotbalul mare pe la doar 27 de ani. 

"Genunchiul mi se deplasa ca un sertar". A ajuns și la un vraci. "Eram disperat. Veneau acolo Pierluigi Casiraghi și Marco Negri"

Imaginile i se derulează cu încetinitorul în timp ce șutează într-o minge imaginară. Îi bubuie inima în piept în amintirea vremurilor în care era aplaudat în neștire, la Târgoviște sau la Pitești, și răspunde cu un surâs înțelegător când e întrebat de retragerea din fotbalul mare, devreme. 

"M-am retras din cauza ligamentelor, am făcut foarte multe entorse de genunchi, mi s-au deplasat ligamentele și mi-a slăbit foarte mult ligamentul colateral extern și intern. Am fost forțat să trag și de unii antrenori, până mi-am dat seama că nu mai pot.

Pompiliu Popescu îmi spunea că e ca un sertar genunchiul meu, puneam mâna și-l deplasam. Am fost și la un vraci, în Popești Leordeni, eram disperat, dar n-am mai avut ce să fac. Mergeam la vraci într-un timp în care acolo veneau Pierluigi Casiraghi și Marco Negri", surprinde Marian Jilăveanu. 

"Da, m-am nimerit în același timp cu ei acolo", întărește fostul fotbalist.

Când ai simțit primele dureri la genunchi?
Când jucam la FC Brașov.

Spune-mi povestea golului marcat contra lui Dinamo.
Regretatul Cezar Dinu (n.r.: - a murit în urma unui accident auto petrecut în Focșani) mi-a dat o pasă filtrantă, m-am făcut că centrez și l-am văzut ieșit pe Fane Preda. L-am prins pe contre-pied și i-am dat o scăriță. Acest gol are un loc important în sufletul meu pentru că l-am marcat în Liga 1, dar în eșalonul secund am înscris goluri mai frumoase, prin foarfecă, în perioada în care jucam pentru Gaz Metan Mediaș.

Care era atmosfera pe stadionul din Târgoviște?
Erau câteva mii de spectatori la fiecare joc. Dacă la Rapid fanii afișau bannere cu Șumi-gol, la Târgoviște afișau cu Jilă-gol. Colegii m-au aruncat în sus, în vestiar, scandând: "Jilă-gol! Jilă-gol!". Bine că m-au și prins. După acel meci, am declarat la o televiziune că <<le-am băgat mortu' în casă>>, mai ales că eram rapidist din tată-n fiu. Am putut să-i fac o bucurie astfel tatălui meu, care era rapidist, iar echipa lui Mircea Lucescu a luat în acel sezon titlul în Liga 1. 

• Pe 7 martie 1998, Chindia se impunea acasă, într-un meci din campionat, scor 1-o cu Dinamo, printr-un gol marcat în minutul 89 de Jilăveanu
• Echipa Chindiei: Stanciu (Diac '48) - Becheanu, Țermure (cpt.), Gâlmencea, Bogoi - Mielușică, Dumitru (Jilăveanu '59), Stoica, Ceaușu - Priseceanu (C.Dinu '67), Negru. 

Marian Jilăveanu: "Valentin Mihăilă și Darius Olaru îmi plac"

Cine îți place din fotbalul românesc de azi?
De multe ori nici nu mă mai uit la meciuri, nu mai e fotbalul de pe vremea noastră, nu mai avem un Ganea, un Viorel Moldovan. Mihăilă îmi place. Și Darius Olaru.

De ce zici că nu mai ca pe vremea ta?
Baza de selecție e restrânsă, copiii preferă să stea pe calculator. Eu am început fotbalul aici, în comună, pe la 12-13 ani la echipa de juniori republicani care era formată din fotbaliști de până la 18 ani.

"Bucură-te, măi, copile, că ne-ai băgat banii în buzunar!"

Și când ai debutat la seniori?
Eram cel mic din echipă, iar după doar trei-patru ani am ajuns să debutez la echipa de seniori, care evolua în Divizia B. Am debutat cu un gol pentru Sportul 30 Decembrie, într-o victorie cu 2-0, cu FCM Caracal. Nu m-am bucurat pentru că am înscris în urma unei faze simple. Portarul a respins în față, iar eu doar am îndeplinit o simplă formalitate, am băgat mingea în poartă.

Obișnuit să marchez goluri spectaculoase la juniorii republicani, nu m-am bucurat după acea reușită pentru că nu mi-a plăcut golul. Atunci, căpitanul de echipă, văzând că nu mă bucur, s-a îndreptat către mine și mi-a dat o palmă peste ceafă, spunându-mi: <<Bucură-te, măi, copile, că ne-ai băgat banii în buzunar>>. 

Echipa ta era satelit al Sportului Studențesc?
Sportul 30 Decembrie era satelit al Sportului Studențesc și foarte mulți fotbaliști care ulterior au jucat la cel mai înalt nivel au trecut și pe la echipa noastră. Aflați la începutul carierei, mulți jucători cu care am fost coleg la Sportul 30 Decembrie mi-au fost ulterior adversari în Divizia A și B: Florin Motroc, Dumitru Barbu, Covaci, Corneliu Ionescu, Dumitru Paul.

1 Decembrie a fost prima comună din România cu echipă în Divizia B. Printre alții a fost antrenată de Titi Frățilă, Nicolae Tănăsescu sau Romică Chihaia. M-am îndrăgostit de fotbal și jucam cu zâmbetul pe buze, aveam o plăcere extraordinară de a juca, deși eram individualist.

Când ai realizat că vrei să-ți faci o carieră în fotbal?
Pe la 14 ani am vrut să mă fac polițist, îmi plăcea acțiunea. Voiam să dau la Liceul de Poliție, dar până la urmă am rămas la fotbal. 

Și de ce n-ai mai încercat?
Pentru că am vrut să devin fotbalist. 

• Sportul 30 Decembrie, redenumită 1 Decembrie după 1989, a jucat cinci ani în Divizia B, între sezoanele 1987-1988 și 1991-1992.

Cum a ratat transferul la Sheriff Tiraspol

Ce ținte ți-ai fixat în carieră?
Am fost mereu realist, n-am avut aspirații mari, nu mă gândeam la echipa națională. Am avut o oportunitate să plec la Sheriff Tiraspol. Jucasem pentru ei un meci amical cu Tiligul Tiras Tiraspol, câștigasem cu 4-3 și am marcat două goluri. Atunci a fost șansa mea să câștig mai mulți bani din fotbal. Contractul era pe trei ani, iar în primul an urma să am 70.000 de dolari, cu 50.000 la semnătură. 

Conducerea clubului de la Pitești a cerut prea mulți bani pe mine - 300.000 de dolari sau 400.000 - și li s-a părut foarte mult celor de la Sheriff, nu s-au mai înțeles. Eu trecusem testele date de ei. Apoi mi-au zis că vin în cantonament la Poiana Brașov și, dacă nu găsesc un atacant, mă caută. Nu m-au mai căutat, ulterior am aflat că nu s-au înțeles cu cei de la Pitești asupra sumei de transfer. 

"Mi-am luat mașină prima dată acum câțiva ani. N-am avut nevoie niciodată"

Ți-au dat măcar o Dacie cei de la Pitești pentru că ai rămas?
Îmi promiseseră, dar mie nu-mi place să conduc, așa că nu mi-au mai dat. Prima mașină mi-am luat-o acum câțiva ani. N-am avut nevoie niciodată. 

Ai fost un fotbalist atipic...
Nici cafea nu am băut, nu beau nici acum. Foarte mulți colegi obișnuiau să bea câteva cafele și înaintea jocului, eu n-aveam nevoie. Mai beam câte o cola din când în când. 

Ai fost și unul dintre puținii fotbaliști cu părul lung în anii '90. N-ai întâlnit niciun antrenor care să-ți ceară să te tunzi? Daniel Passarella i-a cerut lui Redondo să se tundă înainte de Mondialul din Franța. 
Și ce-a făcut? 

Nu s-a tuns și a ratat Mondialul. 
Mie mi-a cerut Halagian să mă tund, la FC Argeș.

"Mari Moșu", așa cum îl mai tachinează prietenii la un tenis de picior, zâmbește când își aduce aminte de felia din carieră petrecută la FC Argeș. Zice că și-a tras de multe ori câte un glonț în picior din cauză că nu și-a putut reprima primul imbold. "Poate aș fi putut ajunge mai sus în carieră, dar am fost mereu impulsiv. Am spus ce aveam pe suflet în vestiar când știam că am dreptate"

Halagian, către Jilăveanu: "Tu să vii mâine tuns! Dacă nu o faci, îți cauți echipă!"

Bănuiesc că te-ai tuns...
Mi-era foarte greu să renunț la plete și am găsit o soluție, mi-am tuns doar vârfurile.  S-a uitat către mine, în vestiar și, pe un ton aspru, mi-a zis: <<Tu să vii mâine tuns! Dacă nu o faci, îți cauți echipă!>>.

Greu să renunți la plete?
M-am dus la frizer si m-am tuns atât! (arată către reporter, zâmbind larg). Mi-am luat doar vârfurile! Dar am luat și bonul de la frizerie, ca să am dovada. Îmi spusese să mă tund, nu și cât să mă tund! A doua zi, se uită la mine, eu îi arăt bonul. <<Jilă, ți-am zis să te tunzi! Ce, ești de capul tău?>>.

Ce a urmat?
El trebuia să aibă control și asupra muștelor. <<Dom profesor, am și bonul!>>, m-am justificat.  <<Tu ești șmecher de la București, mă înfrunți?>>, a ridicat Halagian vocea. Mă înfuriasem deja și i-am spus: "Nu sunt de la București, sunt de lângă, de la țară, de la 1 Decembrie>>. 

Nu ți-a dăunat faptul că ți-ai înfruntat antrenorii?
Eu am fost un tânar impulsiv, mi-am spus întotdeauna opinia când am avut dreptate și mi-am susținut-o cu argumente solide, chiar dacă asta mi-a dăunat carierei. Dar ca să-ți răspund la întrebare, dacă aveam dreptate, nu concepeam să-i dau dreptate unui antrenor care nu avea. Și asta m-a costat de-a lungul timpului. Pentru că aș fi putut să stau acolo, cuminte, și banii ar fi venit.

• Antrenorul cu care a colaborat cel mai bine: Gabi Stan, la FC Brașov și Corvinul
• Idol: Romario
• Portarul care i-a apărat cele mai multe penalty-uri la antrenamente: Bogdan Lobonț, la Corvinul Hunedoara 
• Cel mai profesionist: Bogdan Argeș Vintilă
• Cel mai bun pasator: Romulus Gabor la Corvinul și Constantin Schumacher la FC Argeș. "Pasau cu tot cu gol!"
• Cel mai inteligent fotbalist lângă care a jucat: Cristi Pustai, la Gaz Metan Mediaș
• Colegul cu cel mai frumos caracter: Cornel Cristescu, la FC Argeș
• Cel mai valoros fotbalist cu care a jucat: Adrian Mutu, la FC Argeș

Jilă înconjoară stadionul și continuă panta confesiunilor din perioada petrecută în Trivale. A jucat într-un atac valoros al unei echipe care-i  avea în componență pe Jean Barbu, Mutu, Bârdeș sau Drăguș. 

La acel meci în care Mutu a refuzat să iasă de pe teren și l-a înfruntat pe Dobrin, tu erai pregătit să intri pe teren, în locul lui, la margine.
Așa a fost să fie, n-a vrut să iasă și a marcat. Un episod de care ne amintim. Eu? Ce să fac!? M-am uitat și am revenit pe bancă. 

Cum era Gicu Dobrin ca antrenor?
Am fost un privilegiu să-l am antrenor, m-au fascinat poveștile pe care ni le spunea în cantonament. Ne-a povestit toate întâmplările, la miuțe nu se mai băga cu noi, pentru că îl durea piciorul. 

"Ajunsesem la un nivel de putea să fie și Roberto Carlos în fața mea. Nu-mi era frică"

Când te-ai simțit în vârf de formă la FC Argeș?
 În perioada de pregătire  din vara lui 1998, eram atât de încrezător, ajunsesem la un nivel de putea să fie și Roberto Carlos în fața mea. Nu îmi era frică, aveam multe realizări în perioada precompetițională.

Dar de multe intrai în meci de pe bancă.
Era foarte greu avându-i pe Mutu și Jean Barbu titulari. Avem o urmă de regret că nu jucam de la început, dar îmi mai atenuam din nemulțumire pentru că intram pe parcurs și marcam.

Te întreb asta pentru că avem și acum în Liga 1 mulți jucători buni care rămân pe bancă, la diferite echipe, deși au calități care-i recomandă măcar să intre pe final de meci.
Totul depinde de cât de tare ești mental, cât lași de la tine, cât echilibru poți avea să te analizezi, în contextul cursului jocului. Eu am fost impulsiv.

• Meci tur, la Pitești, 22 iulie 1998: FC Argeș - Dinamo Baku 5-1 (3-1). Au marcat: Bălașa '8, Barbu '10 și '77, Bârdeș '28, Jilăveanu '87, respectiv Aliev '36.

"Am intrat în locul lui Jean Barbu și am făcut repriza vieții"

Jean Barbu cu Mutu prima repriză, eu în a doua. La returul de la Baku mă durea piciorul rău, începuse să mă doară genunchiul.

Simțeam o durere surdă pe interior, am zis că nici nu mă mai duc la încălzire, în pauză. Când vin de la vestiare pentru repriza a doua, nea Gicu mi-a zis că "vezi că a rămas Jean (n.r.: Constantin Barbu), intri in locul lui. Am intrat și am făcut repriza vieții mele, am jucat extraordinar și am uitat de durere.

• Meci retur, Baku, 29 iulie 1998: Dinamo Baku - FC Argeș 0-2 (0-0). Au marcat: Mutu '51 și Jilăveanu '89. 
• FC Argeș: Vintilă - Mogoșanu, Gâlmencea, V. Năstase, Bogoi - Bratu (Schumacher '61), Bălașa, Mutu, Crivac (Lăcustă '75) - Bârdeș, Barbu (Jilăveanu '46)

"Luis Hernandez" din Trivale. "Am vrut să rămân în Baku, după ce am jucat cu FC Argeș în Cupa UEFA"

Cum era în Baku, oraș care acum are un stadion olimpic cu 70.000 de locuri?
În Azerbaidjan era sărăcie, am ieșit puțin prin oraș, erau mulți polițiști cu arme, țin minte că era foarte cald în hotel. Am vrut să rămân acolo, să nu mă mai întorc cu ei acasă, asta a fost în mintea mea.

De ce?
Pentru a încerca o altă experiență, mă gândeam că poate rămân să joc la Dinamo Baku, dar a fost un impuls de moment. După meci fanii lor și ziariștii mă asociau cu Luis Hernandez (n.r. - fost internațional mexican), am făcut poze cu ei după. Așa mi-a trecut prin minte atunci, că poate ar trebui să rămân acolo. Dar deja, în România, mi se spunea Luis Hernandez.

Mi-ai spus de șansa de a pleca la Șerif Tiraspol. Ai mai avut vreo oportunitate să pleci afară?
Când aveam 23 de ani, în 1996, au venit niște impresari care-mi spuneau că au relații să mă ducă în Germania. Atunci îți trebuia chemare, să nu spui natura deplasării. Am fost cu chemarea la ambasadă să-mi dea viza, chiar de ziua mea, pe 26 iunie, mi-am zis că poate o fi cadou de ziua mea, era vorba despre Kickers Offenbach, era în liga a treia. Nu mi-a ieșit viza, era deja 26 iunie și începeau pregătirile. L-am sunat pe Gabi Stan, care mă antrenase la FC Brașov, ajunsese la Corvinul.

Marian se oprește puțin. Discută puțin la telefon cu un amic despre proiectul său, Primii Pași, apoi revine pe terenul amintirilor.

Citește în partea a doua a interviului

• Perioada Corvinul: "I-am prins pe Romulus Gabor și Bogdan Lobonț"
• Ce le-a spus Silviu Dumitrescu fotbaliștilor piteșteni înainte de meciul cu Celta Vigo, 0-7
• Întâmplarea de la Onești, cu Nicolae Puiu

Etichete: adrian mutu , fc arges , florin halagian , 1 decembrie , luis hernandez , gicu dobrin , marian jilăveanu , jilă , jilăveanu , jean barbu

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News